Excalibur

[Ema Snow]

Ema isi inclesta dintii. Durerea devenea din ce in ce mai puternica. Isi imagina cu mare usurita cum tremura oasele craniului.
„ – Tu nu simti asta?” icni ea. „ Nu auzi vibratia asta innebunitoare?”
Vocea Emei se pierdu printre gemete scurte. Cazu in genunchi, simtind cum i se inmoaie picioarele. Avea nevoie disperata de a se intinde. Dawn nu portesta, chiar ii puse mana pe crestetul capului.
Mirosul vechi al lemnului, imbibat cu cel al aerului inchis, ii inunda narile. Soimeanca simtea raceala podelei sub obrazul drept. Umerii o dureau usor, intrerupt, de parca ar fi tremurat.
Zacu pur si simplu. Nu realiza ce se intamplase la inceput.
’Vino. Nu, e in regula. Nu se va intampla nimic rau. Nu vor exista raniti.’
Deveni constienta de vocea soptita. Ema isi deschise ochii si se holba la chipul surorii ei.
„ – Ai zis ceva?”
Bazaitul disparuse. Tanara se ridica, iar sunetul reveni odata cu durerea de cap. Se lasa iar pe spate si se incrutna. Sunetul si durerea dispareau cand statea intinsa.