Excalibur

[Dawn Snow]

Dawn se incrunta la randu-i.
„ – Nu. Absolut nimic. De ce intrebi?”
Pana sa-i raspunde Ema, Soimeanca se concentra pe sunetele din jur. Era greu de facut, caci nu mai exista nimic inafara de respiratiile lor inegale si ocazionalele fosnituri ale hainelor.
Dawn isi puse mana pe fruntea Emei. Era transpirata, rece. Daca nu ar fi vazut-o cu ochii deschisi si nu i-ar fi simtit respiratia si pulsul din tample, probabil ar fi considerat-o moarta. Simtea ridul de expresie de pe fruntea ei. Ema il avea datorita faptului ca se incrunta adesea sau ca ridica pur si simplu din sprancene. Desigur, era prea tanara ca sa se vada atunci cand chipul ii era relaxat, dar simtea usor la atingere. Precum o cuta firava, pierduta. Se asezase pe fruntea copilei, incununand-o cu experienta unei vieti inca scurte.
Soimeanca ii zambi.
„ – Te simti mai bine acum?”
Cel putin asa parea.