Uncle Noah

[Bell Evans]

• Lestrange o privea cu un ranjet plin de ironie, cu bagheta indreptata asupra ei; stia ca o miscare gresita i'ar fi adus moartea, sau mai rau - o vacanta in cine stie ce vagauna uitata de lume, in compania celor doi devoratori. Asa ca prefera sa nu riste. Cel putin nu acum, cand Noah si Rosalie erau cu ea. Nu voia sa mai moara inca cineva pentru ca ea sa traiasca; ii ajunsese Hayden. Simti cum o durere surda i se instala in tot corpul cand ecoul numelui rostit doar in gand ii revertebra in minte. Insa nu era momentul potrivit; nu acum, cand Charles era atat de aproape de ea.
  
  "-Expelliarmus!" sopti ea, insa Lestrange folosise deja vraja scut.
  "-Nu crezi ca iti fortezi norocul?" murmura el, vadit amuzat. "Daca Potter a folosit farmecul asta ca sa il ucida pe Lordul Intunericului, asta nu inseamna ca fiecare muritor de rand va avea aceeasi bafta. Nu risca, Evans; nu risca la fel ca Diggory, care si'a gasit sfarsitul in fata mea" continua Lestrange, sarcastic.
  Simtea cum isi pierdea rabdarea, iar furia incepea sa ii controleze intreaga fiinta; insa stia ca mai intai trebuia sa il indeparteze pe Noah si sa scape de Rosalie si cei doi baieti. Misiune imposibila, ar fi putut completa.
  
  Era curios faptul ca Lestrange nu ii daduse nici cea mai mica atentie batranului; probabil stia de existenta lui, pentru ca ceva era dubios la mijloc.
  "-Stai sa iti explic, Evans" murmura Charles, privind'o; probabil o vazuse cum se uita ingrijorata la Noah. "E sub blestemul Imperio! de ceva timp; nu exista nicio nepoata Ariadne, la fel cum nu mai exista nici o alta ruda in viata de a lui Porrin. Doar el; si l'a lasat in viata doar pentru a putea sa va prinda pe voi. Si de data asta sa va puna capat vietii, o data pentru totdeauna; i'ati iesit in cale de prea multe ori" remarca el.
  
  Pufni usor, zambind ironica; probabil ca cei doi uitasera intalnirea din Padurea lui Dean, cand le cereau indurare; uitasera cum nu ii omorasera, desi avusesera ocazia. Asa facea toata lumea, daca statea putin sa se gandeasca - incerca sa inlature lucrurile dureroase din memorie. Mintea umana incerca mereu sa se protejeze singura, sa scape de amintirile care ii faceau rau. I se parea ceva fascinant, dar inca o data clatina usor din cap si isi spuse ca nu era momentul potrivit. Avea sa aiba suficient timp dupa aceea.
  
  Observa cu satisfactie ca Noah plecase din micuta baie; probabil merse in sufragerie, continuand sa isi savureze pranzul. Insa Bell avu grija sa se faca auzita cand vorbi in continuare.
  "-Iar Tomas stie ca esti aici? Sau lasa'ma sa ghicesc - chiar el te'a trimis" striga ea, privindu'l cu raceala.
  Un zgomot de scaune trase se auzi din sufragerie, iar apoi urmara cativa pasi pe hol; Rosalie se uita speriata la siluetele celor doi, care aparura curand in spatele lui Lestrange. Pete insa ii facu un semn sa taca, iar Steve isi ridica bagheta. Se pregatira sa'l atace, insa Devoratorul ii dezarma pe amandoi. Dintr'o simpla fluturare a bratului.
  "-Baieti, stiu ca sunteti acolo" mormai Charles, cu baghetele lor in mana.
  
  Tensiunea crestea cu fiecare moment; si fiecare bataie de inima parea sa o duca mai aproape de bratele reci ale mortii. Incerca din rasputeri sa isi pastreze calmul, insa nu prea reusea. Privirile pline de ura ale lui Lestrange nu o eliberau nici macar o clipa din stransoarea lor. Statea in pragul usii, cu bagheta indreptata inainte, fara sa faca nimic. Poate astepta sa inceapa ea lupta; insa nu avea de gand sa fie ea cea cu initiativa. Sa astepte pana nu o mai putea, din partea ei. Ar fi fost ca si cum si'ar fi semnat propria condamnare la moarte daca l'ar fi atacat. Si totusi, nu era chiar o sinucigasa. Totul pana la o limita - iar asta parea a fi limita finala, bariera cea din urma..