Can you keep a secret?

[Effy K. Dietrich]

Persoana din faţa sa îşi dădu gluga jos de pe cap permiţându-i Cercetaşei să îşi dea seama cine este. Prima dată se încruntă, dar în cele din urmă zâmbi. Era Rosalie, profesoara sa de "Previziuni despre Viitor" şi o prietenă foarte bună. Dintre toate persoanele care ar fi putut să apară nu se aştepta să apară ea. Înafara orelor, nu mai vorbise cu ea. Nu o cunoscuse prea bine , însă după întâmplarea din Pădurea Interzisă o plăcuse.

"Elizabeth , tu eşti?" O auzi Cercetaşa întrebând. Îşi dădu seama că stătea încă lângă un copac sub protecţia copacului. Chicotii încet şi înaintă câţiva paşi astfel încât chipul său să se vadă clar. Pe faţă îi era întipărit un zâmbet contagios, iar după câteva secunde şi buzele fostei Şoimence se arcuiră într-un surâs.
"Cine altcineva?" Răspunse Eliza printr-o întrebare şi ridică uşor din sprâncene. Prin minte trecu fugară întâmplarea din Pădurea Interzisă. Chiar se speriase când văzuse acel uriaş şi ea, ca o împiedicată ce era , căzuse în plină urmărire. Iar acum ironia sorţii făcea ca cele două să se reîntâlnească tot într-o pădure.
"Îmi pare bine să te văd, Rose" zise ea şi îşi îmbrăţişă amica . Chiar era fericită să o vadă. Venise acolo pentru că se plictisea şi pentru că dorea să mai schimbe peisajul, dar de una singură nu era sigură că ar fi reuşit să facă altceva decât să intre în belele.
"Ce faci aici?" O întrebă ea pe Rosalie, ca de obicei curioasă.