I'm still alive

[Effy K. Dietrich]

"Desigur că avem" spuse Ema puţin cam prea entuziasmată. Elizabeth chicoti uşor amuzată, dar astfel încât să nu se audă. N-ar fi vrut ca Myrtle să creadă că râde de ea. Ar fi fost chiar nepotrivit. Făcuseră multe progrese, dar un singur cuvânt greşit sau o singură mişcare nepotrivtă puteau destrăma tot .
Elizabeth văzu că Şoimeanca se uită la ceas. Cercetaşa se uită şi ea cu coada ochiului. Era târziu şi dacă doreau să plece era sigură că nu se vor întâlni cu nimeni. Bine, poate doar cu Filch şi mâţa lui afurisită. Dar spera ca acesta să doarmă liniştit cu pisica sforăind. Elizabeth chicoti la acest gând şi se uită o clipă spre uşă. Nicio mişcare, nicio umbră, niciun zgomot. Cercetaşa era aproape sigură că sunt sigure.

" Myrtle? Cum a fost viaţa ta?" O auzi dintr-o dată întrebând pe Ema. Îşi întoarse instantaneu capul privind când la prietena sa când la fantomă. Deşi era curioasă să afle despre viaţa lui Myr era îngrijorată ca întrebarea să deranjeze spiritul. Deşi pe faţa lui Myrtle se zărea o încruntătură aceasta zâmbi.
"Ştiţi voi...Ca al oricărei alte eleve la Hogwarts. Cu zile bune, rele...Cu tachinări în legătură cu ochelarii mei" Murmură ultima parte cu jumătate de gură.
Eliza înţelegea acum de ce era aşa de răutăcioasă uneori. Pentru că elevii se purtaseră urât cu ea chiar şi în viaţă. Murise cu toată acea energie negativistă încojurând-o.