I'm still alive

[Ema Snow]

Zambetul firav al Soimencei disparu treptat. Incaperea parea sa-si piarda conturul in linistea asternuta. Parea sa nu mai existe vreun sunet, nicio vibratie care sa se loveasca de pereti si sa revina, dand de stire ca acolo exista ceva. Ema se incrunta delicat. Toate aceste ganduri o purtasera spre lilieci si spre felul lor de a se orienta in spatiu, in ciuda absentei vederii. Pufni. Sa se asemene cu liliecii... Strasnic...
Asculta amuzata ecoul vag al oftatului ei. Privea in gol, spre peretele acoperit cu faianta. Se petrecu suficient de repede ca sa se gandeasca ca era doar o iluzie. Dar logica puse stapanire abia dupa ce inima incepu sa-i goneasc. Isi amintea fiecare detaliu la perfectie.
Chipul ce aparuse din bucatile umede era oval si elegant. Baiatul avea parul de culoarea mahonului, tuns in genul frezei-bol. In mod ciudat, asta ii oferea un aer mai mandru, dar necajit. Ema simti nevoia sa se intinda spre el in acea fractiune de secunda. Ochii lui albastri erau arzatori.
Disparu la fel de repede precum aparuse. Din aceasta cauza credea tanara ca fusese doar in mintea ei. Nimeni nu mai parea sa reactioneze. O mica alarma porni in mintea ei, iar pieptul i se relaxa. Aerul iesi zgomotos din plamanii ei. Isi dadu seama ca nu mai respirase. Privi locul cu ochi mari si se misca incet pana la perete. Atinse faianta umeda, dar nu se intampla nimic.
" - Ati vazut si voi?" intreba Ema incet, incercand sa se agate de orice sansa dovedea ca nu e nebuna.