The day becomes night. Forever

[Ema Snow]

Parca trecusera ani. Racoarea ce o inconjura de pretutindeni era bine-venita. Parea sa-i alunge durerea, scufundand-o in inconstienta. Nu se gandi la asta. De fapt, nu se gandea la nimic in mod special si era destul de convinsa ca nici nu o putea face. Mintea ei parea sa fie ceva detasat de corp, indepartat. Iar Ema era cu mintea, caci trupul ii devenea ceva strain.
Cand racoarea disparu, incepu sa se panicheze, desi era un sentiment ciudat. Nu avea suficienta putere sa gesticuleze ceva. Raceala deveni mai conturata, luand forma unor maini delicate si netede precum marmura, asezate cu grija pe fruntea ei arzanda. Doar un lucru putea insemna asta. Heather.
Ema nu simtea decat atingerea acelor maini. Nu auzea nimic, nici macar propria-i respiratie sau inima lucrandu-i in piept. Incerca sa vorbeasca, dar isi simtea gatul uscat. Inghiti in sec si incerca din nou.
" - Eaer"
Stupid rezultat. Nici macar nu putea pronunta toate consoanele. Incerca sa vorbeasca mai incet de data aceasta, si reusi sa sopteasca un "Heather" insotit de un geamat. nu-si facea griji intr-o privinta. Sora ei sigur avea sa o auda.
Ema isi deschise ochii, si totul era intunecat si intetosat. Vedea in stanga o pata de culoare, o nuanta puternica si vie, stresanta prin intensitate. Stia culoarea aceea. Asa era sticla vitraliului mic din casa lor; un vitraliu ce inchipuia trei ingeri, adunati laolalta. Clipi, incercand sa-si dea seama de amanuntele din jur. Cel mai apropiat lucru pe care il putu vazu cu claritate era chipul surorii ei mai mici. Incerca sa zambeasca linistitor, dar nu prea-i reusi.