Unbury the secret

[Effy K. Dietrich]

Astropufa nu se lăsă şi îi dăduse clasica replică cu "eu te-am întrebat prima". Elizabeth nici nu-şi mai amintea de câte ori auzise aceeste cuvinte în filme, era un text aproape banal. Dar întotdeauna avea efect. Cercetaşa chicoti sperând că poate Lylith nu avea să insiste. Dar ca o ironie nu avu dreptate. Astropufa ridică o sprânceană zâmbind larg, dar amuzată. Eliza deschise gura vrând să răspundă. Dar nu prea ştia cum să formuleze ca să nu sune chiar aşa de nebuneşte. Nu ar fi vrut ca prietena sa s-o creadă vreo ciudată care urmăreşte elevi pe coridoare când nu are ce face, pentru că ea nu era aşa. Acum ...Pur şi simplu se întâmplase. Ieşise din Turn pentru că se plictisise şi o văzuse accidental. Şi cum era foarte curioasă nu putuse că reziste tentaţiei.

În cele din urmă îi răpunse bâlbâindu-se uşor.
"Păi mă plictiseam în Turn şi ... ahh ... Am ieşit şi te-am văzut pe hol. Şi te-am urmărit" Zise ea încet ultimul cuvânt şi schiţă un zâmbet.
Lylith nu părea supărată, doar puţin gânditoare. Elizabeth credea că probabil încerca să îşi dea seama dacă Cercetaşa spune adevărul sau nu. În cazul acesta răspunsul corect era "da" . Acesta era purul adevăr.
"Şi ce te bâlbâiai aşa?" Întrebă Astropufa cu un zâmbet amuzat şi se propti de unul din rafturi. Eliza nu răspunse doar zâmbi amuzată, poate un pic forţat şi se întoarse cu faţa spre cărţi. Cercetă rapid cu privirea apoi o privi cu coada ochiului pe Lylith.
"Şi ... tu ce cauţi aici?" Întrebă Cercetaşa.