I'm still alive

[Effy K. Dietrich]

După acea mică discuţie se lăsase tăcerea . Elizabeth privi o clipă spre Myrtle, care parcă era singurul lucru luminos în întuneric, sperând să acest lucru nu o deranja. Spre bucuria ei aceasta zâmbea privind undeva în jur. Probabil căuta un alt subiect de discuţie, sau poate se gândea că era pregătită să socializeze. Nu reuşea să-şi dea seama foarte bine. Se uită la Ema care era uşor încruntatp, iar în curând oftă. Părea că şi ea se gândeşte la ceva. Se pare că Cercetaşa era singura care îi spiona pe cei din jurul ei. Acesr gând îi aduse în minte imaginea unui agent secret din acele filme penibile ale Încuiaţilor. Chicoti încet sperând că nu o va auzi nimeni crezând astfel că a înnebunit.

Oftatul Şoimencei sparse tăcerea. Elizanbeth îi cercetă chipul şi văzu că se uită undeva la peretele din faţa ei parcă uimită. Cercetaşa se încruntă uşor, dar privi şi ea. Scoase un mic icnet după care îşi ţinu respiraţia. Un chip translucid de băiat se zări plutind. Eliza îşi duse mâna la frunte. Nu avea febră, dar dacă înnebunise. Băiatul dispăru la fel de repede precum apăruse. Cercetaşa îşi aduse aminte că are nevoie şi de aer aşa că inspiră adânc. Auzi întrebarea Emei, dar ezită o clipă.
"Da, am văzut" Murmură ea privind în gol. Prin minte îi trecu iar chipul fantomei. Se apropie de perete şi împinse uşor cu mâna. Era solid.
" A fost o fantomă?" Întrebă ea şi privi înapoi la cele două , dar mai ales la Myrtle.