The day becomes night. Forever

[Ema Snow]

Atingerea era delicata. Si rece. Ema se gandi intr-un mod incoerent daca Heather folosea vreun balsam de buze cu cine stie ce proprietati. Dar gandul pieri la jumatate, iar corpul ei se incorda.
Ii scapa un urlet, spargand val dupa val de inconstienta. Soimeanca isi inclesta buzele cu fermitate, incercand sa faca tot posibilul sa nu tipe. Nici nu vroia sa vada reactia surorii ei la prima greseala a Emei.
Durea ca naiba! Era ca si cum i-ar fi dat cineva foc. Si era unul dintre cele mai teribile chinuri. Isi simtea sangele ingrosandu-se si inaintand cu greu prin vene si artere. Altii sufereau de deficit al agentilor de coagulare, iar ea avea problema inversa. Parca ar fi avut febra, parca ar fi avut cu lejeritate mai mult de 45 de grade Celsius. Mainile i se stransera in pumni, infigandu-si unghiile in carne. Isi incorda atat de mult fiecare muschi al fetei, ajungand la durere fizica; exceptand desigur, focul.
Incerca sa nu se gandeasca. Dar era ceva atat de dificil cand fiecare particica din ea ardea! Nu puteai uita de firul electric la care esti conectat, indiferent cat de mult te-ai fi gandit la cai verzi pe pereti.
Ema respira adanc, sacadat, dar simtea ca nu are suficient aer. Se agita. In ciuda chinului, simtea materialul aspru al canapelei indoindu-se in mici pliuri sub corpul ei.