The day becomes night. Forever

[Ema Snow]

Poate devenise un carbune. Poate devenise o piatra din lava intarita in ani.
Putin ii pasa acum de ce se intampla mai departe. Probabil avea sa fie mai rau. Nu putea sa moara si sa se termine odata? Nu se mai termina odata? Oh, haide! Cat mai dura calvarul? Stia ca transpirase, dar i se parea ceva ineficient. Nu o racorea cu nimic, ba dimpotriva, parca ii era si mai cald.
Nu stia cat timp trecuse. O secunda, mai putin de atat, un minut, doua ore, zile, ani, secole?!
Un singur lucru se schimba in aceasta lunga asteptare trista si dureroasa. Focul incepu sa se retraga. Disparuse din degetele de la picioare si pana la prima falanga a degetelor de la maini. Asta da usurare!
Inima ei lupta din greu, zbatandu-se ca un animal captiv.
Respiratiile ii erau superficiale, insuficiente.
Pupilele i se miscau sub pleoape inebunite, incercand cu disperare sa faca ceva folositor. Dar i se parea imposibil sa deschida ochii.
Incerca sa-si mute gandul de la durere, concentrandu-se pe muschii chinuiti ai mainii. Daca ar reusi cumva sa o miste! Catusi de putin! Simti degetul mare incordandu-se, dar era prea probabil sa-si imagineze doar.