Echoes of sorrow

[Rosalie Vivienne Alden]

Daduse hotarata din cap in semn de negare. Voia cu certitudine sa nege asa ceva si in principal nici macar nu ar fi avut sens asa ceva. Adica totul se intamplase mult prea rapid. Geamul si draperiile ramasesera asa cum le lasase cu doar cateva minute inainte, iar niciun zgomot nu se auzise pe parcursul clipelor in care se presupune ca dormise. Probabil doar se simtea sufocata de imprejurarile in care se afla. Nu voia sa doarma, insa nu voia nici sa stea treaza doar citind. Pur si simplu simtise chemarea padurii lui Dean. Mai era - totusi - o probabilitate foarte mica sa fi fost cineva acolo si acum sa fie urmarita, dar preferase sa nu se gandeasca deloc la o asemenea optiune.
"Sper din tot sufletul sa nu se fi intamplat ata cu adevarat!" , rostise nervoasa Rosalie.