I'm still alive

[Effy K. Dietrich]

Myrtle răspunsese cu întârziere, fapt ce o îngrijorase la început pe Elizabeth că nu are dreptate. Se tot întreba , dacă nu era fantomă ce putea fi? Din câte ştia ea nu exista în acel castel vreun vrăjitor care să treacă prin pereţi. Sau exista? Clătină din cap uşor încruntată. Nu, trebuia să fie o fantomă. Altfel însemna că înnebuneşte.
Spre bucuria ei Myrtle dădu un răspuns afirmativ. Acel băiat se numea, din câte înţelesese, Micuţul Adam. Nu auzise niciodată de el, dar dacă se gândea bine existau multe fantome şi vrăjitori pe care nu îi cunoştea. Era clar: trebuia să iasă mai des din Turn. Numai să n-o prindă Filch. Fantoma mai spusese că acel Adam o enerva, lucru ce i se părea ilogic. Din moment ce nu îl cunoştea cum putea să o enerveze?
Ema dăduse glas gândurilor Cercetaşei spunându-i lui Myrtle că poate ar trebui să vorbească cu el. Acest gând îi păru uşor straniu Cercetaşei, dar se gândi că era pregătită.
"E târziu. Poate prea târziu. Iar mâine avem şcoală" Îi zise Şoimeanca Cercetaşei. Aceasta îi zâmbi înapoi apoi dădu din cap afirmativ. Era chiar obosită şi în plus nu avea chef să ia note proaste.
"Să mergem atunci!" Zise ea şi se întoarse cu spatele la fantomă îndreptându-se spre uşă. Nici nu îşi dăduse seama cât de repede trecuse timpul. Parcă acum câteva minute venise în baie.
"Noapte bună Myrtle!" Îi zise ea fetei şi îşi întoarse uşor capul. "Noapte bună Adam!" Continuă ea zâmbind atunci când zări din nou capul fantomei.