The day becomes night. Forever

[Ema Snow]

Soimeanca era fermecata de ce se intampla. Se trezi aplecandu-se cu grija asupra micutului, suficient de mult ca parul ei sa-i gadile fata. Ii simtea caldura trupului si chiar si aerul ce vibra, la fiecare respiratie de-a lui. Se gandea la tot felul de metode de a pune capat acestui festin. Desigur, mai era copila din leagan, dar nu ii batea capul. Ar prinde-o inainte sa tipe macar.
" - Doar sa nu-l omori complet, as vrea sa mai pastrezi si pentru mine niste resturi!"
Auzi soapta surorii ei de parca ar fi spus-o cu voce tare. De fapt, era destul de ferm convinsa ca putea auzi sunetul facut de rotile masinilor pe asfaltul de la trei strazi distanta. Facu cu ochii mari si isi inclesta maxilarul. Sa nu-l omoare? Realiza cu stupoare ca spre asa ceva se indrepta totul. Isi tinu respiratia si se ridica fulgerator. Aparu la cateva sute de metri mai incolo, la umbra unui copac. Privi in jur, asigurandu-se ca nimeni nu vazuse miscarea. Nu, nu mai era nimeni inafara de ele doua si cei doi copii. Baietelul deja trecuse peste incident. Acum se juca iar. Ema continua sa-si tina respiratia, simtindu-se ciudat ca nu avea nevoie de aer. Respira doar pentru a simti parfumurile din jur si pentru a-si da seama de lucruri. Isi incrucisa teapana mainile si se rezema cu spatele de trunchiul copacului.