My favourite chapter

[Georgia Harris]

Pestera lui Godric

Deschid cartea groasa, cu file albe, fine si cerneala proaspata. Ii simt parfumul mai imbatator decat alcolul pur, ii ating timid paginile mai pretuite decat ori ce comoara de aur. Incep lectura cu un prelung fior in tot corpul. Parca timpul se intoace si am senzatia ca sunt aruncata intr'un Pensiv. Dar in loc sa asist doar la intamplare, eu o retraiesc.
Retraiesc intaia data in care am citit cartea, intaia data cand am citit capitolul ce ma impresionat cel mai mult.
...................................................................................................................................................................
Stateam cu cartea in mana, ghemuita in coltul stang de sus al patului mare, incapator. Peretii erau albi, inca mai puteam simti mirosul de vopsea proaspata... Totul mi'ar fi putut atrage atentia, in alta situatie, in alte circumstante, dar nu atunci cand cartea din mana mea imi destainuia povestea pesonajului ce mi'a schimbat viata. In cazul acela nimic nu mai conta, nici faptul ca ramasesem imbracata in hainele de scoala, nici ghiozdanul aruncat nepasator pe jos, care ma avertiza de pe podea ca dupa seara aceea plina de magie, va urma o noua zi de scoala, cu noi intrebari, noi lectii si noi teste, dar cu un singur lucru neschimbat: teama mea de a nu ma gandi din nou doar la Harry Potter in timpul orelor, teama de a nu avea probleme cu profesori Incuiati din cauza faptului ca, prin catile mult iubite apartin si eu Lumii Magice. Nu simteam frigul naprasnic al acelui inceput de noiembrie, nu eram constienta de nimic ce nu se numea "Harry". Nu ma deranja nici incaperea neincalzita, nici toate acele lucruri tixite, stranse din toate camerele care erau atunci in curs de renovare.
O orchestra a naturi canta taraganat un cantec de dor, vantul se oprea din cantat, pentru a mai tipa adeseori de durere cand crengile il strapungeau, si tacea complet cateva secunde pentru a lasa sa se auda urletul vreunui caine, urlet ce imi dadea fiori.
Cu mainile tremurande de emotie dadeam fila cu fila, citind cu pasiune fiecare rand, fiecare pagina.
"Pestera lui Godric"
Ce misterioase erau capitolele ce aveau drept titlu un nume, fie el de pesoana sau de loc. Toate erau la fel de misterioase ca si insasi cartea: "Harry Potter".
Imaginatia schita drumul acoperit de zapada, casele micute, felinare scanteinde in centrul satului de vrajitori. Auzeam parca fiecare scartait de zapada, fiecare clinchet de clopotel si fiecare colinda cantata lin. Dupa care in fata ochilor minti era gardul cimitirului, mormintele invesmantate in alb si florile invelite in ghiata acelei zile de decembrie.
..................................................................................................................................................................
Aventura, adrenalina si emotia pe care le ofera J.K.Rowling in capitolele sale ma impresioneaza mereu si, de fiecare data mai mult ca in cea precedenta, dar nu pot vedea vreun capitol mai frumos si mai tirst ca acesta.
Pestera lui Godric Cercetas, acel sat minunat, este defapt inceputul lui Harry, este inceputul inceputului si cred ca asta ma face sa imi placa si mai mult acest capitol.
"Ultimul dusman care va fi biruit este moatea." imi suna si acum in urechi cuvintele asa bine alese, cu o asa insemnatate, care ma fac sa realizez mai bine ce doreau sa spuna cu cat le repet mai mult.
Plansul a fost nelipsit din acea seara. Parca mai simt si acum lacrimile neasemuit de grele ce alunecau alene pe obraji.
Da, nu este capitolul ce ofera cel mai mult suspans, ori emotie, dar este cel mai trist si in acelasi timp frumos dintre toate. Este ca un parfum dulce amarui ce te cuprinde deodata, pe care nu ii mai uiti nicicand.
Il aleg pe el ca preferat pentru ca este capitolul pe care il iubesc atat de mult si pentru ca atunci cand aud ori citesc titlul: "Harry Potter si Talismanele Mortii", prima imagine care imi vine in minte este o coroana de trandafiri asezata pe mormantul inzapezit al marilor vrajitori, Lily si James.