Too late.

[Bell Evans]

Bell zambi; intr'adevar, era mandra de fosta ei casa. Si avea toate sansele sa spere in continuare ca cercetasii vor iesi din nou castigatori. Meritau; la fel ca si celelalte case. Dar in adancul inimii avea sa fie mereu de partea lor. Nu puteai sa te prefaci ca nu iti mai pasa de un lucru o data ce l'ai lasat in urma; nu tine de latura umana a oricarei fiinte sa treci peste principii pe care ti le'ai format pe parcursul atator ani. Si nici nu avea de gand sa renunte vreodata la mandria de a se numi fosta cercetasa.

Brusc insa, un chitait speriat o trezi din rememorari; unul dintre spiridusi aparu langa ele, privindu'le cu ochii mari, cat doua mingi de tenis. Parea ca ezita, sau ca este mult prea panicat ca sa scoata vre'un cuvant. Insa cele doua realizara ca ceva era in neregula dupa galagia ce se nascuse in bucatarie. Si toata larma parea sa vina dintr'un singur colt.

"-Va rog.." sopti micuta creatura, cu lacrimi in ochi. Bell se ridica si o urma printre multimea de spiridusi nemultumiti.