Grrr... Faimosul Hogwards

[Effy K. Dietrich]

Ca în fiecare an peronul era plin de elevi grăbiţi şi gălăgioşi. Dar pe ea nu o deranja acest lucru, i se părea amuzant şi în acelaşi timp plăcut. Micul oraş în care locuia era extrem de liniştit , iar acest lucru o plictisea. Trebuia să recunoască că liniştea era relaxantă şi necesară, mai ales atunci când doreşti să dormi, dar uneori avea senzaţia că tăcerea e mai asurzitoare ca sunetul unei chitări electrice. Mulţi ar considera asta ca fiind o chestie ciudată, dar ea spusese întotdeauna că e mult mai bine să fi un ciudat decât un om oarecare.
Se uită înapoi şi îl zări pe Viperin luptându-se să treacă prin o mulţime de boboci. Chicoti uşo amuzată amintindu-şi că aşa fusese şi ea în primul an : agitată şi entuziasmată. De fapt chiar şi acum mai avea momente ca acelea când descoprerea ceva nou. Era un sânge-mâl , deci înainte de Hogwarts nu mai avusese alt contact cu magia.
Îi zâmbi Viperinului atunci când acesta ajunse lângă ea . Acesta îi mulţumi, făcând-o să surâdă. Nu avea de ce să îi mulţumească. Nu făcuse decât să-i explice cum să intre pe peron.
"Nu. " Clătină ea din cap atunci când acesta o întrebă dacă e în anul I. "Sunt în al IV-lea an." Zise ea foarte veselă.
Se dădu un pas în spate şi se încruntă simţind dintr-o dată cum se încordează. Avea o senzaţie foarte ciudată. Ca şi cum o lovise un bolovan în cap.