Dark times.

[Effy K. Dietrich]

Atunci când Jenn îi spusese că nu se supără chipul său se lumină datorită unui zâmbet. Dacă se gândea bine, Jennifer nu se supărase niciodată atunci când se pricopsise cu Elizabeth pe cap, şi să-i pună a nu ştiu câta oară penibila întrebare fusese o greşeală. Nu ştia de ce, dar de la o vreme punea numai întrebări prosteşti de genul : " eşti bine?" când era evident că persoana din faţa ei se simte groaznic. Aproape că semăna cu acele secvenţe-clişeu din filmele de proastă calitate.
Amândouă ieşiseră din Turn, însă nu înainte ca Doama Grasă să le ţină un discurs despre politeţe şi încălcarea regulilor şi alte lucruri la care Cercetaşa nu fusese atentă. Poate fusese un pic nesimţită, dar mai ascultase acele mustrări de zeci de mii de ori. Aproape că învăţase fiecare propoziţie. Îşi ceru repede scuze, întrerupând-o pe femeia din tablou şi fugi, trăgând-o după ea şi pe Jennifer. Era sigură că dacă avea să mai asculte o singură frază va exploda. Imediat ce ajunse afară îi dădu drumul lui Jenn şi îşi lăsă mâinile să cadă leneşe pe lângă corp. Inspiră aerul proaspăt adânc, aproape înecându-şi plămâni cu mireasma aceea rece ca gheaţa. Zâmbi mulţumită şi se întoarse cu faţa la prietena sa.
"Deci... Cum ajungem acolo?" Ridică ea o sprânceană şi îşi aranjă pelerina. " Dispariţie, Mături sau Thestrali?" Întrebă ea veselă în timp ce urmărea cu privirea o stea căzătoare. Cerul era plin de astre , iar semiluna domnea peste ele. Era un perisaj frumos, poate chiar grandios.