Silence is golden

[Calvin LeBlanc]

Urma sa fie din nou o noapte cu luna plina,in care visele neplacute ii macinau mintea,readucandu-i starea de nemultumire continua.Decat sa cada din nou in patima gandurilor negre prefera sa se plimbe pe holurile slab luminate de stelele de pe cer,gandindu-se la lumea pe care o lasase in urma venind aici.
Hoinarea urmarind tablourile adormite de pe pereti,imaginandu-si creaturi ce ar putea aparea prin bezna castelului,dar linistea mintii sale fu repede tulburata de zgomotele facute de o usa.
Nu stia ce se afla dupa pragul ce-i statea in fata,dar o indrazneala necaracteristica il facu sa intre si el.
Ii lua ceva timp pana ce privirea i se acomoda si observa ca o persoana statea in mijlocul incaperii inconjurate cu armuri.Dupa ce analiza din nou infatisarea acesteia isi dadu seama ca o mai vazuse la masa profesorilor,si la orele pe care le avea dimineata.
Linistea din sala il facu sa creada ca profesoara sa cauta un loc in care sa fie singura,si isi zise ca ar fi mai bine daca ar iesi,dar aceasta il observase inainte de a se intoarce din nou spre usa
Simtinudu-se ca si cum ar fi fost prins facand o nazbatie, obrajii i se inrosira si zambetul neutru ii aparu pe fata.Se gandi sa se scuze,dar isi dadu seama ca nu era nimic gresit in ceea ce facea asa ca zise:
"Hei,"incerca sa continue dar isi dadu seama ca facuse o greseala...cum sa-i spui "hei" unei profesoare....acum chiar credea ca are un motiv pentru care sa se scuze,dar nu o facu...astepta ca aceasta sa zica ceva in locul sau.