Silence is golden

[Calvin LeBlanc]

Era pierdut in linistea salii care il facea parca sa isi poata auzi fiecare gand vorbindu-i,cerandu-i socoteala.Simtea ca este prizonier in propria sa minte,cotrobabind printr-un munte de oscioare nefolositoare,pe care crezuse ca le ascunsese suficient de bine incat sa nu le mai poata gasi niciodata.Se trezi la un moment dat punandu-si intrebari,cautand raspunsuri si incercand sa gaseasca ceva de zis.Isi amintea replici pe care le citise prin carti,scene vazute in filme si din toate incerca sa scoata ceva ce merita mentionat.Se crease o liniste si mai apasatoare,pentru ca niciunul din ei nu mai spusese ceva de o vreme,dar asta nu parea sa o deranjeze pe profesoara.Se cutremura la gandul ca ea ar putea sa-i citeasca gandurile si sa-si dea seama de frenezia care pusese stapanire pe mintea sa.Isi alunga aceasta imagine din minte cu o smucitura usoara a capului,care il surprinse si pe el.
Tiuitul asurzitor ce-i apasa urechile fu repede schimbat cu un huruit.Prima daca crezu ca cineva intra peste ei in sala,dar sunetul metalic il facu sa-si dea seama ca una din armuri era cea care-l provocase.Surase imediat si nu isi putu opri un mic raset zicand:
"Ehm,inteleg acum...aici zarva nu e facute de elevi ci armuri,ele sunt ..vii?!Nu,nu cred ca se poate asa ceva...sunt doar magice,desi daca se misca,ar trebui sa fie vii..."si se pierdu iarasi cautandu-si un raspuns la intrebare.Nu dupa mult timp adauga surazand "Ele-armurile,dorm cumva?"si incepu sa rada dandu-si seama de cat de ciudat-amuzanta sunate intrebarea sa.