Prima dimineata in Marea Sala

[Calvin LeBlanc]

Intrebarea cercetasei ii trezi sentimente din cele mai profunde.O invalmaseala de vise si de amintiri il lovi din plin transformandu-l intro stana de piatra pentru o vreme.
Isi amintea de familia sa,de ei-toti trei atunci cand el era mic si suspina dandu-si seama ca niciodata nu va mai fi la fel.
Tragand aer in piept pentru un raspuns ce i se parea lung apuca sa spuna:
"Da,imi e dor de o multime de lucruri,de obieste cu care m-am inconjurat pentru a uita de altele care ma inconjurau inainte.Totul in viata mea a fost un schimb continuu,o evolutie pe care nu mi-am dorit-o niciodata.Cu persoanele de care imi e dor este insa si mai greu, pentru ca pe ei nu-i poti inlocui ca pe niste obiecte pe care daca se strica le arunci.Trebuie sa te schimbi tu,daca vrei sa ramai in compania lor..." si se pierdu din nou in ganduri .Dandu-si seama ca nici el nu stia ce incercase sa spuna adauga:
"Imi este dor de o multime de lucruri si fiinte,dar schimbarea asta este prea mult pentru unele dintre ele ,asa ca nu mai pot ravni dupa ele.Un singur lucru imi lipseste insa,literatura incuiatilor care ma face sa ma simt mai magic decat atunci cand sunt la ore si fac pe vrajitorul,pentru simplul fapt ca imi deschide in fata ochilor lumi noi si oportunitati nebanuite ."