Uncle Noah

[Bell Evans]

• Ecoul vorbelor lui Rosalie o izbi in secundele ce urmara; la fel ca si farmecul rostit de Charles in soapta, atunci cand atentia ei se indreptase spre tanara de langa ea. Efectul fu unul dezastruos; placile de faianta din baie explodara in sute de bucati mai mici, care le lovira in plin. Fiecare clipa care trecea parea sa se tarasca aproape inerta prin nemurirea timpului. De parca soarta ar fi vrut sa le arate inca o data ca ea e stapana intotdeauna.
  
  Simti cum nu se poate ridica de sub daramaturi, asa ca ramase acolo; macar cateva clipe. Insa putinele minute de reculegere fura platite si mai scump. Iar atunci cand Lestrange indrepta bagheta spre ea si urla Crucio! stia ca pierduse batalia inca inainte de a o incepe; ca totul se termina acolo, la numai 20 de ani.
  
  Viata era o adevarata nebunie, uneori sfarsita chiar fara sa inceapa. Fiecare celula din corp implora indurare, pe masura ce chinul crestea. Iar Devoratorul savura din plin momentul. Stia ca la randul sau Bell nu avea sa riposteze, asa ca isi forta norocul pana la capat. Insa in cele din urma, ceva il opri. Efectul vrajii inceta brusc, iar durerea disparu o data cu raza de lumina stravezie. Banui ca Rosalie fusese cea care il luase pe nepregatite, si ii multumi in gand.
  
  "-Doar atat poti, Evans?" intreba Lestrange. "Esti patetica deja" continua el, cu o voce plina de sarcasm.
  
  Insa continua sa ramana intinsa pe podeaua baii, simtind fiorii reci ce ii cuprind incet-incet intreaga fiinta. Iar frica statea undeva ascunsa intr'un coltisor al mintii, gata sa izbucneasca cu toata furia unui sentiment. Stia ca mai devreme sau mai tarziu tot trebuia sa se ridice si sa infrunte adevarul. Dar pe moment, nu voia decat sa mai ramana cateva clipe acolo. Sa se odihneasca - nu fizic, ci mai mult psihic si sufleteste. Incerca sa calculeze cam cat timp statuse acolo. Cateva minute, probabil. Nu mai mult de zece. Maxim un sfert de ora?!
  
  Razele de lumina strabateau fereastra sparta, prelungindu'se valurit pe crestetul ei. Linistea din incapere parea de nepatruns, iar furia Devoratorului de nestapanit. Insa Charles parea sa o astepte - ca un luptator cinstit ce isi respecta adversarul. Era convinsa ca nu se apropia nici macar un milimetru de intelesul expresiei, dar ii placea sa faca haz de necaz in situatii de genul. Nu strica niciodata putina ironie - cel putin, nu din punctul ei de vedere.
  
  Insa in cele din urma, isi simti corpul greu, plin de adrenalina. Aproape putea vedea cum avea sa ridice bagheta impotriva lui sa il doboare in genunchi si sa il umileasca. Asa cum facuse el cu ea si cu celelalte victime. Nimic nu ii placea mai mult decat sa calce peste orgoliul unei fiinte de genul lui Charles Lestrange. Era o placere coborata din Rai pentru ea. Stia ca avea sa savureze momentul, asa ca se ridica incet, scuturandu'si atenta roba.
  
  "-Esti gata sa te intorci in lupta?" murmura Devoratorul, cu pupilele dilatate si privirile atintite spre chipul ei.
  
  Nu putu sa simta legatura dintre timp si spatiu in momentul cand ridica bagheta deodata cu el si striga Protego!. Stiu doar ca farmecul avu efect, pentru ca ploaia de scantei verzui se risipi in fata ei. Lestrange se incrunta usor, dandu'se un pas inapoi. De abia acum incepea lupta. Batalia finala, in care nimeni nu avea sa crute pe nimeni. Stia ca trebuie sa il omoare - o data pentru totdeauna. Si avea sa o faca ea, cu mana ei. Fara intermediari, fara victime colaterale. Doar ea si Lestrange. O data pentru totdeauna. Iar singurul lucru pe care trebuia sa il faca acum era sa scape de Rosalie. Spuse in gand Petrificus Totalus!, iar corpul tinerei cazu inert pe podeaua prafuita; sopti un Imi pare rau.. si se intoarse din nou spre Charles. Simiti conexiunea mana-bagheta in momentul in care blestemul i se forma pe buze, iar lumina verde il lovi pe Lestrange in piept. Cazu pe spate, cu mainile intinse in lateral, pravalindu'se pe gresia rece.
  
  "-Rennervate!" sopti Bell, calma. Rosalie se dezmorti, privind socata in jur. Ii arunca o privire plina de uimire si se ridica, venind spre ea. Ii puse usor o mana pe umar si dadu incet din cap. "Ma simt..usurata" continua ea, cu o voce limpede. Isi muta privirile spre cadavrul lui Lestrange si simti o urma de dezgust. "Trebuie sa scapam de asta" spuse tanara. Flutura usor bagheta, iar corpul disparu. Se terminase - in sfarsit, durerea disparu. Facuse ce trebuia sa faca de ani de zile, dupa numeroasele crime facute de el si torturile fara numar aplicate prietenilor si rudelor.