Thread Closed 
Lectia XI
09 Aug 2011, 13:16 (This post was last modified: 09 Aug 2011, 15:58 by Effy K. Dietrich.)
Post: #30
Elizabeth nu pusese nici o întrebare în acea oră, dar fusese cât se poate de atentă la răspunsurile şi nelămuririle spuse de colegii săi. Atunci când Rosalie le dăduse o temă pe care să o facă în clasă îşi luă pana şi pergamentul şi începu să scrie cât mai îngrijit şi bineînţeles cât mai clar. Scria încet şi cu grijă pentru ca nu cumva să păteze sau să greşească. Dacă tot nu adusese puncte în acea oră prin răspunsuri măcar aşa să-şi ajute casa.

1. Nu sunt înscrisă de foarte mult timp la acest curs, dar pot spune că mi-a plăcut cel mai mult lecţia a-IX-a, când am încercat prima dată să prevăd viitorul. A fost interesant să simt pe pielea mea fiori unei previziuni.
2.Cred că mi-ar plăcea să studiem mai mult zodiile şi cititul în frunzele de ceai.
3.Mi s-a părut o lecţie foarte interesantă şi mă bucur că am avut ocazia să lămurim anumite lucruri care erau neclare. Consider că o astfel de oră ajută enorm în înţelegerea materiei de către elev.
4. După părerea mea, previziunile sunt "fâşii" din viitor în care sunt prezentate unele acţiuni, mai mult sau mai puţin clare, ale unor persoane. Dar acestea nu sunt sigur, putând fii schimbate de deciziile unei persoane şi în funcţie de complexitatea acţiunii.


Mai citi o dată ceea ce scrisese, după care se semnă şi dusee pergamentul pe catedră.

[Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go5_250.gif]   [Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go2_250.gif]  [Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go9_250.gif]
Visit this user's website Find all posts by this user
Thread Closed 


Messages In This Thread
Lectia XI - by Rosalie Vivienne Alden - 31 Jul 2011, 22:45
RE: Lectia XI - by Desiree Rose Goth - 01 Aug 2011, 09:21
RE: Lectia XI - by Jennifer L. Campbell - 01 Aug 2011, 10:14
RE: Lectia XI - by Effy K. Dietrich - 01 Aug 2011, 10:54
RE: Lectia XI - by Ema Snow - 01 Aug 2011, 11:08
RE: Lectia XI - by Alice Morris - 01 Aug 2011, 13:17
RE: Lectia XI - by Fleur Delacour - 01 Aug 2011, 13:42
RE: Lectia XI - by Rosalie Vivienne Alden - 01 Aug 2011, 14:48
RE: Lectia XI - by Ema Snow - 01 Aug 2011, 15:00
RE: Lectia XI - by Odette B. Malfoy - 02 Aug 2011, 12:47
RE: Lectia XI - by Madison Duncan - 02 Aug 2011, 12:53
RE: Lectia XI - by Rosalie Vivienne Alden - 02 Aug 2011, 15:53
RE: Lectia XI - by Jennifer L. Campbell - 02 Aug 2011, 18:13
RE: Lectia XI - by Melisse Y. Carter - 03 Aug 2011, 11:38
RE: Lectia XI - by Rosalie Vivienne Alden - 03 Aug 2011, 18:54
RE: Lectia XI - by Ema Snow - 03 Aug 2011, 19:06
RE: Lectia XI - by Melisse Y. Carter - 04 Aug 2011, 11:33
RE: Lectia XI - by Madison Duncan - 04 Aug 2011, 19:31
RE: Lectia XI - by Rosalie Vivienne Alden - 04 Aug 2011, 19:43
RE: Lectia XI - by Calvin LeBlanc - 05 Aug 2011, 21:23
RE: Lectia XI - by Melisse Y. Carter - 07 Aug 2011, 20:48
RE: Lectia XI - by Calvin LeBlanc - 07 Aug 2011, 23:36
RE: Lectia XI - by Rosalie Vivienne Alden - 08 Aug 2011, 01:00
RE: Lectia XI - by Melisse Y. Carter - 08 Aug 2011, 10:59
RE: Lectia XI - by Rosalie Vivienne Alden - 08 Aug 2011, 14:08
RE: Lectia XI - by Ema Snow - 09 Aug 2011, 10:40
RE: Lectia XI - by Desiree Rose Goth - 09 Aug 2011, 10:53
RE: Lectia XI - by Calvin LeBlanc - 09 Aug 2011, 11:00
RE: Lectia XI - by Jennifer L. Campbell - 09 Aug 2011, 13:08
RE: Lectia XI - by Effy K. Dietrich - 09 Aug 2011, 13:16
RE: Lectia XI - by Melisse Y. Carter - 09 Aug 2011, 13:23
RE: Lectia XI - by Rosalie Vivienne Alden - 09 Aug 2011, 15:05
RE: Lectia XI - by Melisse Y. Carter - 09 Aug 2011, 15:45
RE: Lectia XI - by Fleur Delacour - 09 Aug 2011, 19:36
RE: Lectia XI - by Georgia Harris - 10 Aug 2011, 01:41
RE: Lectia XI - by Rose Dawson - 11 Aug 2011, 01:13
RE: Lectia XI - by Rosalie Vivienne Alden - 11 Aug 2011, 01:28

Possibly Related Threads…
Thread Author Replies Views Last Post
  Lectia XII Rosalie Vivienne Alden 24 4,359 18 Jan 2012, 20:44
Last Post: Rosalie Vivienne Alden
  Lectia X Rosalie Vivienne Alden 50 8,670 20 Jul 2011, 16:10
Last Post: Rosalie Vivienne Alden
  Lectia IX - Prima incercare Rosalie Vivienne Alden 33 4,726 15 Jul 2011, 12:45
Last Post: Rosalie Vivienne Alden
  Lectia VIII Rosalie Vivienne Alden 47 6,849 29 Apr 2011, 17:38
Last Post: Rosalie Vivienne Alden
  Lectia VII Rosalie Vivienne Alden 71 9,606 31 Jan 2011, 18:58
Last Post: Rosalie Vivienne Alden
  Lectia VI Rosalie Vivienne Alden 26 4,512 15 Nov 2010, 23:44
Last Post: Rosalie Vivienne Alden
  Lectia V Rosalie Vivienne Alden 26 4,844 22 Oct 2010, 19:07
Last Post: Rosalie Vivienne Alden
  Lectia IV Rosalie Vivienne Alden 19 3,558 10 Oct 2010, 17:01
Last Post: Rosalie Vivienne Alden
  Lectia III Rosalie Vivienne Alden 12 2,900 06 Oct 2010, 16:08
Last Post: Rosalie Vivienne Alden
  Lectia II Rosalie Vivienne Alden 16 3,341 06 Oct 2010, 15:19
Last Post: Rosalie Vivienne Alden