Dark times.

[Effy K. Dietrich]

Răsuflase uşurată atunci când tunelul deveni mai larg, permiţându-i să meargă în poziţie verticală.Se uită la roba sa. Părea intactă, poate doar puţin prăfuită. Nu era cine ştie ce obsedată de imaginea ei sau de haine, aşa cum erau multe alte fete Încuiate de vârsta ei, dar aceea era nouă. Nu voia s-o distrugă de la prima purtare. Ar fi fost bine să nu păţească deloc ceva, dar ştia foarte bine că hainele sale mereu se aleg cu câte o cicatrice. Un motiv pentru care se mai bucura de lărgirea spaţiului era claustrofobia de care suferea din copilărie. Reuşea de cele mai multe ori să rămână calmă în situaţiile în care era pusă faţă în faţă cu frica sa , dar nu putea spune că era cea mai utilă persoană atunci.
Vocea colegei sale o aduse înapoi pe pământ. Elizabeth se uită imediat în faţă. Fusese atât de ocupată cu gândurile sale încât nici nu observase uşa masivă din lemn. Zâmbeşte încântată şi grăbi pasul, ajungând lângă aceasta mai repede ca Jenn. Îşi plimbă degetele lungi şi albe ca marmura pe lemnul cafeniu admirând modele complexe şi elegante sculptate în materia dură. Apăsă pe clanţa argintie, iar uşa se deschise cu un scâţâit ascuţit şi straniu. Intră fără ezitare în camera mică şi prăfuită, podeaua gemând sub paşii grei , dar totodată eleganţi ai fetei. Analiză preţ de câteva clipe mobila. Era prea linişte, singurul lucru care se auzea era ticăitul ceasului de pe un perete. Totul era vechi şi mort, dar totuşi ceasul "trăia".
"Şi acum ce facem?" O întrebă ea pe Jenn când îşi aduse aminte că nu e singură.