Mai mult sau mai putin singura

[Alexandra Victoria Cooper]

OOC: Oricine poate intra ^_^


Cu totii cunoasteti momentele cand esti sculat cu fata la cearsaf, cum se zice. Adica pur si simplu simti ca nu iti vine sa faci nimic, ca nu vrei sa faci nimic, ori, opus, ca vrei sa urli la toti pentru problemele tale, desi, teoretic si in general ei nu au nici o legatura cu ele.
Din fericire, ea nu se trezea tot timpul cu fata la cearsaf. Din nefericire, cand se intampla, parca se nimeresc perfect zilele in care toate merg prost. Ori o intreaba de ce tace (fiindca intr-adevar, desi nu ma credeti, mai si tace) ori se gasesc profesorii sa le dea teste, ori Dumnezeu mai stie ce.
La fel si in martea de azi. Frumoaaasa marti, n-avea ce spune. Pe langa ca aproape isi murdarise roba la micul dejun, intarziase vreo zece minute din ora de Ierbiologie si putin a lipsit sa nu tipe, acum mai si statea pe hol, cautand in disperare Camera Necesitatii.
„Pe unde era ? Ahhm…Etajul 7 ? Stai, Hogwarts n-are atatea etaje. Aaam, poate etajul 2..?” se intreba mergand de sus pana jos si verificand toate usile. Stiu, era cea mai tampita idee. Era vrajitoare, ce Dumnezeu? Putea sa rosteasca acolo ceva in latina, sa ridice bagheta si eventual vedea unde este. Asta daca s-a inventat o vraja pe masura. Sau sterpelea de undeva Harta Strengarilor (asta daca n-a disparut de pe suprafata Pamantului) saaaau....astepta pana avea varsta necesara sa se Teleporteze.(Dar nee, dureaza prea mult timp).
Astfel ca decisese sa o faca pe „Incuiateneste” si sa isi forteze memoria pentru a-si aminti. Intr-un final, dupa ce se concentra serios (Caci, sa fi sincera, mai mult se uita dupa bufnitele si pasarile care zburau decat sa incerce sa gaseasca Camera Necesitatilor)nimeri etajul bun. Si, curios, nimeri si camera buna.
Oleaca prafuita, semn ca nu a mai fost cineva pe aici de...cine stie cand. Nu dorea sa inventeze baliverne istorice probabil gresite, era de prea prost gust. Incerca sa se gandeasca la ceva care sa ii restarneasca amuzamentul. Din fericire avea la ea si cateva chestioare incuiate pe care reusise sa le care cu ea. Ei, intr-adevar, era cam periculos sa faca asta dar ce conta...? Ea nu s-ar da in laturi daca altul ar vrea sa o faca.
Imediat aparura cateva rafturi cu carti, cateva fotolii comode din piele si o masa de lemn cu prajiturele de ciocolata, ciocolata si ciocolata calda.
- Ciocolaaaata! Exclama fericita invartindu-se periculos. De bucurie, desigur. Isi aranja roba si se aseza pe scaun, punandu-si rucsacul langa fotoliu.
„ Mmm, ce bune sunt prajiturelele!” isi spuse, fericita, incepand sa infulece tot mai multe.
"Am un noroc...de invidiat ca eu raman mereu slaba, orice as face. Asa imi pot permite sa mananc prajiturele pana nu mai pot." isi spuse Kathleen.
Apoi scoase urmatorul numar dintr-un manga si incepu sa citeasca, vadit curioasa. Si, desi nu parea, avea urechile ciulite si bagheta pregatita pentru oricare pericol extern.(Daca ar fi putut exista vreunul) Si desigur, avea grija necesara pentru a nu carboniza din greseala pe cine nu trebuie.