Uncle Noah

[Bell Evans]

• Bratele reci ale noptii incepura sa ii cuprinda intreaga fiinta; frigul se lasa incet, dar sigur, pandind toata suflarea din inaltul nemarginit al vazduhului. Iar ochiul din marmura, lipsit de gene, era nerabdator sa insufleteasca din nou bolta celesta. Un ultim ramas-bun adresat luminii de catre amurgul rosiatic, dupa care intunericul inghiti totul. De parca nu exista o tara acolo, ci doar o bezna adanca, intrerupta doar pe alocuri de cateva luminite. Casutele din sat rasareau pe ici pe colo, zugravite cu flacari aurii prin dreptul ferestrelor. Atat se mai distingea din ele.
  
  Simtea cum fiecare privire din micul grup este atintita asupra ei; insa nu era prea dispusa sa infrunte acuzatiile acum. Se simtea ciudat - nu rau, doar ciudat. De parca intreaga sa fiinta tanjea dupa ceva anume, insa nu era in stare sa realizeze ce anume. Devenea frustrant deja. Era ironia sortii - cand incercai sa cauti ceva, niciodata nu descopereai acel lucru in momentul respectiv. Iar apoi uitai si nu mai dadeai atentie.
  
  Uneori viata era o nebunie totala; insa fiecare om iubea aceasta nebunie. Pentru ca de fiecare data se lupta sa ramana in joc, sa nu piarda trenul care mergea in continuu pana cand se oprea in ultima gara. Destinatia finala - moartea.
  Cineva a spus odata ca moartea e grea; se insela - viata era de o mie de ori mai grea. Sa traiesti implica atat de multe lucruri; sa mori, era doar o chestiune de timp. Fiecare e destinat mortii, indiferent ca voia sau nu.
  
  "-Bells?" murmura Pete, facand'o sa il priveasca; nu putu sa impiedice aceasta rectie, desi regreta mai tarziu.
  
  Tanarul ii zambi, indreptandu'se spre ea; ii lua mana intr'a lui si continua sa surada. Lucrul acesta o facu sa simta cativa fiori mici in tot corpul - lucru ce il mai simtise doar de cateva ori. Si nu era prea incantata de asta.
  Nu voia sa il primeasca in viata ei; pur si simplu nu simtea nevoia. Voia doar sa fie singura, sa se bucure de fiecare miracol al propriei experiente. Iar Pete ar fi complicat mult prea mult lucrurile. Mai era si distanta dintre ei - nu ca asta ar fi fost cel mai solid argument, dar pentru ea conta. Poate prea mult chiar.
  
  "-Am gresit" continua tanarul. Aproape o forta sa se uite la el, pentru ca Bell incerca sa isi elibereze privirile. "Nu fa asta" sopti el, apropiindu'se de dansa. Isi puse bratele in jurul ei, strangand'o la pieptul lui; era ca un copil mic ghemuit care cerea putina alinare. Iar lacrimile nu intarziara sa apara. De parca simplul gest o facuse sa devina de zeci de ori mai sensibila in fata sortii. Si asta era poate ultimul lucru pe care si'l dorea.
  
  Mereu fusese asa daca statea totusi sa se gandeasca; prea firava pentru loviturile vietii. Prea calma uneori, prea timida, prea tacuta. Iar viata avusese grija sa o faca sa se retraga si mai mult in propria cochilie, daca putea spune asa. Si timpul nu avusese niciun rol in asta. In ciuda faptului ca o data ce crestea ar fi trebuit sa fie mai puternica, in cazul ei nu se aplica. De parca ar fi fost intotdeauna o exceptie de la regula.
  
  "-Totul e in regula acum" sopti Pete, aproape de urechea ei; uitase ca o tinea in brate si ca inca isi odihnea capul pe pieptul lui. Isi ridica incet privirile si intalni acelasi zambet bland si aceeasi ochi albastri, rugatori. Se uita in jur si vazu ca ramasera singuri. "Au disparut deja" murmura tanarul. "Steve o duce el pe Rose la castel" continua el.
  
  Aproba usor din cap, ramanand in acelasi loc; se simtea bine, de parca ar fi fost protejata de lumea din jurul ei. De parca rautatea si ura nu ar fi ajuns pana la ea. Stia ca mai devreme sau mai tarziu trebuia sa plece, sa se desparta de el si sa isi reia viata de la castel. Insa atunci avea nevoie doar de atat - o imbratisare si liniste. Iar Pete parea sa fie dispus sa isi petreaca intreaga noapte asa. Acesta se misca insa brusc, purtand'o in brate spre una din bancile de pe marginea stradutei; asezati, se ghemui din nou la pieptul lui, tinandu'i mana intr'a sa. Baiatul isi lasa capul pe fruntea ei, mangaind'o incet pe spate; ii putea simti fiecare bataie a inimii, fiecare respiratie. Iar corpul ei parea sa urmeze modelul celui alaturat. Miezul noptii ii gasi pe aceeasi banca, insotiti de lumina palida si uscata a stelelor uscate.
  
  
  The End

Edit By Raizen

Galeoni
Bell Evans - 130
Rosalie Alden - 120


Topic Closed !