Dark times.

[Effy K. Dietrich]

Răspunsul Cercetaşei o făcuse să chicotească. Asta pentru că nici ea nu ştia ce să facă. Mersese aici doar urmând-o pe Jenn. Crezuse că venise acolo cu un anume scop, dar se înşelase. Dorise să se afle într-un loc liniştit, la fel ca Elizabeth. Se gândi că poate Jennifer o va întreba înapoi dacă vrea să facă ceva anume, aşa că spuse repede :
"Nici eu nu ştiu." Îi zâmbi uşor amuzată, dar de data aceasta de propria persoană. Sunase ciudat să răspundă la o întrebare nerostită şi probabil care nici nu urma să fie pusă. Obrajii săi palizi căpătară o nuanţă rozalie din cauza faptului că se simţea stânjenită. Cine altcineva s-ar mai fi trezit spunând asta? Nimeni. Doar ea putea fi aşa aeriană.
Jennifer se îndreptase spre fereastră şi părea că se uită la peisaj. Dacă tot erau acolo puteau să studieze împrejurimile. Cine ştia? Poate într-o zi vor locui acolo. Chicoti la gândul că ea va sta într-un sat parcă desprins dintr-una din poveştile bunicii.
Îşi plimbă ochii de un albastru deschis prin cameră , iar privirea i se opri asupra unei noptiere prăfuite pe care se fla o singură vază cu un trandafir ofilit. Elizabeth zâmbi cu amărăciune şi se apropie de el. Atinse cu vârful degetelor sale lungi şi delicate petalele firave şi îmbătrânite de o nuanţă rozalie ştearsă. Elizabeth îşi imagină cum arătase o dată: roşu şi mândru, precum fuseseră probabil şi proprietarii conacului. Dar timpul îi distrusese frumuseţea, puritatea şi îl lăsase doar cu amintiri prăfuite. Eliza oftă lung amintindu-şi iar de trecerea prea rapidă a timpului.
Se întoarse panicată atunci când Jennifer o strigase şi îi spusese să vină lângă ea. După cum arăta şi tonul agitat al Cercetaşei nu era de bine ce va vedea. Totuşi se apropie de fereastră şi privi prin sticla murdară a acestuia. Era întuneric , dar desluşi imediat ce era afară. Înghiţi în sec şi se dădu în spate un pas. Chiar trebuia să dea peste astfel de persoane peste tot? Se uită încruntată la Jenn.
"Ce facem ?" O întrebă Eliza scoţându-şi bagheta şi privind în jur. "Luptăm? Ne ascundem? Fugim?" Ultima obţiune o atrăgea cel mai puţin. Era un act de laşitate pură. Dar dacă era nevoie, ar fi făcut şi asta. Trase adânc aer în piept când văzu că vrăjitorii intră în conac şi aşteptă părerea colegei sale.