Dark times.

[Effy K. Dietrich]

Cu fiecare secundă scursă devenea mai neliniştită şi mai nerăbdătoare. Ar fi vrut s-o "tragă de limbă" pe Jennifer pentru a-i spune mai bine, dar rămase calmă. Sâcâind-o o putea face să se simtă confuză şi nesigură, plus că fusese crescută de o familie dimplomată care o învăţase că insistenţa nu făcea parte dintre calităţie unui om. Ei bine, exista totuşi o excepţie atunci când este situaţie critică. Deşi nu mai repetă încă o dată întrebarea se uită la fel de atentă la Jenn. Putea citi în privirea ei că ştie ceva, sau cel puţin are o bănuială. Îşi dădu câteva fire rebele de pe chip şi se încruntă iar. Surâse atunci când pe chipul Cercetaşei zări o urmă de hotărâre, fiind un semn că se hotărâse să-i spună. Dar nu o făcu. Eliza se holba încă zece secunde la ea, înainte de a înţelege semnul acesteia de a face linişte.
Privi spre uşă , dându-şi o palmă uşoară peste frunte. Cum de nu observase liniştea deplină ce se lăsase peste conac? Era de-a dreptul jalnică. O privi cu coada ochiului pe Jenn. Deşi nu era sigură, bănuia că se teme exact de acelaşi lucru: că le-au descoperit.
Peste câteva secunde liniştea deveni şi mai profundă, acele şoapte pierdute pierzându-se şi ele. Eliza trase adânc aer în piept simţind , deşi era total ilogic, că acea tăcere îi sfâşia urechile. Tresâri când un alt sunet se alătură celui provocat de respiraţiile lor; paşi. Podeaua gemea de durere sub paşi unuia din Devooratori, care se apropia tot mai mult de uşă. Elizabeth înghiţi în sec şi înjură în gând, începând să-şi caute bagheta prin buzunare. O găsi în cele din urmă şi o îndreptă în faţă. Se uită cu coada ochiului la Jenn şi îi făcu semn să facă la fel ca ea. Se uită iar înspre uşă, nemaideslipindu-şi ochii de la aceasta.