Almost The End

[Sophia Oceanborn]

Zgomotul din Sala Mare parea ca isi pierde din intensitate, in timp ce gandurile Sophiei prindeau curaj, intr-un crescendo alert. Sophia Oceanborn isi ridica usor capul pentru a privi marea de lume adunata in Marea Sala. Voci animate, chipuri zambitoare si o buna dispozitie generala. Cam asta era tot ce insemna Marea Sala. Fantomele pluteau linistite deasupra capetelor lor, deranjand ocazional flacarile lumanarilor suspendate aproape de tavan. Indreptandu-si privirea spre masa profesorilor, fata isi observa mentorii discutand cu aceeasi insufletire ca si elevii din fata lor. McGonnagall cobori de la masa acestora si, facandu-si loc printre elevii poate prea energici pentru a se aseza la masa, parasi Sala. Mai mult ca sigur se dusese dupa boboci. Ceremonia era gata sa inceapa.

Sophia Oceanborn era in cel de-al saptelea an, si ultimul, la Hogwarts, Scoala de Magie, Farmece si Vrajitorii. Parca desprinsa de toata magia banchetului de inceput de an, aceasta privea de la masa Viperinilor ultima petrecere de bun venit. Nu cu parere de rau, ci rece, distant. Sophia nu era cuprinsa de resentimente ca educatia ei la Hogwarts luase sfarsit. Spre deosebire de altii, ea nu avea amintiri care sa o lege de acel loc. Dimpotriva, astepta cu nerabdare ca anul sa ia sfarsit iar ea sa poata, intr-un final, sa-si inceapa calatoria pe care o planuise cu minutiozitate de-a lungul ultimilor sapte ani.

Usile de lemn masiv din capatul Salii se dadura de perete, facand loc Profesoarei McGonnagall, urmata de vreo patruzeci de chipuri palide si speriate. Sophia ridica o spranceana zeflemitoare la vederea noilor elevi, bucuroasa in sinea ei ca va avea pe cine sa exerseze blestemele si vrajile cerute de testele T.V.E.E. Privi cu interes cum bobocii inaintau sfiosi spre taburetul cu trei picioare pe care se afla ponositul Joben Magic. Dintr-o data, acesta parca se trezi la viata, incepand sa-si fredoneze cantecelul de bun venit. Sophia isi dadu ochii peste cap; ritualul i se parea deja plictisitor si demodat. Aceeasi structura, o introducere a celor patru case si, bineinteles, mesajul: fiti uniti. Fata se intreba cand oare ceilalti se vor plictisi intr-un sfarsit de aceleasi lucruri repetate la nesfarsit. Se parea ca toata lumea, mai putin ea, era cu totul fascinata de cantecul Jobenului. Simtindu-se oarecum binevoitoare, Sophia hotari sa ii ierte pe cei din anul 1, aruncandu-le insa priviri batjocoritoare celor mai mari. "Patetic", sopti aceasta, insa destul de tare incat sa fie auzita de cei din jurul ei. Auzi, destul de slab, un raset aprobator in dreapta ei.

Dupa ce Jobenul isi incheie plictisitorul si interminabilul cantec, sortarea incepu imediat. Sala se umplu de zgomot, de indata ce bobocii ajungeau la mesele caselor unde erau repartizati. Totul era amestecat si confuz, asa ca Sophia incerca sa se cufunde din nou in gandurile ei, aplaudand ocazional cand cineva era sortat la Viperini. Se simtea deja obosita si astepta ca totul sa se termine si ea sa se poata duce in dormitorul sau din pivnita. O astepta un an relativ greu, insa se consola cand isi aducea aminte ca pentru altii ar fi chiar si mai greu, dat fiind faptul ca isi pierdusera timpul timp de sapte ani de zile. Un alt motiv care parea sa faca anul sa fie mai scurt era premiul pe care il castiga daca lua examenele cu note mari: un loc asigurat in programul de antrenament pentru viitorii Aurori. Merita asteptarea.
Sophia nici nu isi dadu seama cand in Marea Sala se lasa linistea. Observa cu coada ochiului barba argintie a Profesorului Dumbledore, care tocmai se pregatea sa tina obisnuitul discurs. "Totul e la fel", isi spuse din nou Sophia. Fata nu asculta nici cuvintele de bun venit ale directorului. Oricum, nu putea sa-i pese daca era sau nu bine venita la Hogwarts. De fapt, Sophiei nu ii pasa de nimic de nu avea legatura cu propria-i persoana.

Sophia nu privea Hogwarts ca si casa, asa cum pareau ceilalti elevi sa vada scoala. Pentru ea, timpul petrecut aici era ceva temporar. A stiut inca din primul an ca ceilalti sapte vor trece repede, iar ea isi va continua drumul in viata, lasand perioada scolii in urma. De aceea nici nu se chinuise sa lege prietenii la Hogwarts. De altfel, nici nu ar fi putut. Sophia nu ii intelegea pe cei care isi pierdeau timpul mai mereu, fara se gandeasca un strop la viitorul lor. Tocmai din aceasta cauza nici nu incercase sa se asocieze cu astfel de oameni. Tot ce ar fi facut ar fi fost sa o traga si pe ea in jos, isi spunea mereu. Pe de alta parte, nici cea de-a doua categorie, tocilarii, soarecii de biblioteca, nu erau pe placul Sophiei. Era strigator la cer cum astfel de persoane puteau sa-si petreaca majoritatea timpului inchisi intr-o biblioteca plina de carti vechi si prafuite, sau la ore, fiind ochi si urechi la ce spuneau profesorii. Sophia incerca, de fiecare data cand i se oferea ocazia, sa le dea mici sfaturi: "Fiind preferatul profesorului nu iti aduce puncte in plus la examene".
Cu toate acestea, nu insemna ca era complet rupta de Hogwarts. Colegii sai de la Viperini (caci nu se obosea sa interactioneze cu alte case) pareau sa-i admire simtul ironiei si o integrau usor in grupul lor. Asta, daca Sophia avea chef. La fel de usor o si excludeau, atunci cand Sophia pierdea puncte de la Viperini. Lucru ce se intampla oarecum des, dat fiind faptul ca era oarecum incapatanata si facea lucrurile in felul ei. Din nou, ei nu ii pasa.

In tot acest timp, pe masa aparusera nenumaratele bucate cu care Hogwarts isi obisnuise elevii. Sophia privea cu un usor amuzament cum colegii sai se infruptau din toate mancarurile, ca si cum ar fi putut sa dispara din clipa in clipa. Cum Sophiei nu ii era foame, isi alesese o tarta cu mere, pe care o savura incet. Banchetul parea sa mai dureze cateva ore, dar Sophia nu putea sa astepte atata. Se uita cu grija in jur, inainte sa se ridice si sa se indrepte usor, pe langa perete, spre usi.
Ajunsa in Holul de la Intrare, zgomotele din Marea Sala se estompau, in timp ce ecoul pasilor sai devenea mai puternic. Stand putin sa se gandeasca incotro sa mearga, Sophia se intoarse pe calcaie spre usa de la intrare. Avea sa faca o plimbare nocturna. Tocmai cand se pregatea sa impinga usile grele, Sophia simti pe cineva in spatele sau. Nebagand silueta in seama, aceasta deschise usile si pasi in aerul racoros de afara.

WORD COUNT: 1084;