Dark times.

[Effy K. Dietrich]

Inima bătea nebuneşte, vrând parcă să iasă din piept şi să fugă din acel loc periculos, iar respiraţia îi deveni sacadată. Abia dacă mai clipea , iar ochii îi erau aţintiţi spre uşă. Parcă era o stană de piatră. Avea şi motive să fie aşa . Cea mai mică mişcare le putea confirma temerea Devoratorilor. De fapt "temere" nu era chiar un cuvânt potrivit, fiind sigură că vrăjitorii ar fi foarte încântaţi să-şi descarce nervii prin blesteme asupra lor. Şi nu era sigură că ele ar avea prea multe şanse. În cameră trebuiau să fie cel puţin patru Devoratori, dar ceva îi spunea Cercetaşei că erau mult mai mulţi. Mâna începu să-i tremure uşor, dar nu lăsă o clipă bagheta jos. Trebuia să fie în gardă , indiferent de cât de mult o durea braţul.
Privi prin crăpătura dintre uşă şi zid şi, deşi era greu de zărit datorită întunericului din cameră, desluşi o frântură din chipul lui Fenrir. Se încruntă, simţind cum muşchii se încordează mai rău şi un sentiment frate cu furia îi pune străpânire pe corp. Adoptă o poziţie mai dreaptă, încercând să reziste impulsului de a sări la Devorator şi a-i rupre gâtul. Deşi rămase exact unde era, printre buzele sale trandafirii se strecură un mârâit încet, care abia se auzi. Eliza înghiţi în sec. Era sigură că Fenrir auzise.
Dar se aceasta se întoarse cu spatele la ele şi se îndreptă înapoi spre Devoratori, care îl priviră evident nemulţumiţi. Prima dată nu înţelesese ce se întâmplase, aşa că îşi întoarse capul spre Jenn să îi ceară părerea. O văzu concentartă şi îşi aduse aminte de şoapta de mai devreme. "Blestemul Imperius"se gândi Cercetaşa.
"Ei bine? Ce e?"Se auzi dintr-o dată vocea răutăcioasă şi îngâmfată a femeii ce comentase mai devreme.
"Nimic, doar nişte şobolani."Murmură Fenrir, evident controlat de Jenn. Eliza Îi zâmbi încurajator şi îi puse mâna pe umăr, gata s-o ajute dacă era nevoie.
Se auziră mai multe şoapte indignate, iar Cercetaşa zări prin crăpătură cum mai mulţi Devoratori îl privesc dezamăgiţi şi neîncrezători pe vârcolac. Peste toate acestea însă se ridică sunetul ascuţit şi foarte strident al pantofilor lui Alecto. Aceasta înaintă spre Fenrir privindu-l de parcă arunca pumnale.
"Nu te cred! Ai făcut atâta caz de nişte paraziţi împuţiţi?!" Tocurile se auziră din nou, tot mai aproape de cele două. Eliza înghiţi în sec şi o privi pe Jenn, care părea la fel de îngrijorată ca ea. Cercetaşa îşi duse mâna pe piept simţind cum inima îi bate şi mai tare, deşi era puţin probabil că se putea acest lucru. Nu mai avea de ales , trebuia să încalce regulile. Alecto se aplecă spre crăpătură şi scoase un mic icnet , însoţit de un zâmbet mulţumit.
"Imperio!"Şopti cu hotărâre Elizabeth , având îndreptată bagheta spre Devoratoare . Se încruntă, crezând că a eşuat şi încercă să găsească o altă soluţie, dar în clipa imediat următoare femeia le întoarse spatele.