Nimic si din nou nimic.

[John Romulus]

John se sperie pentru o clipa crezand ca intrecuse masura, intreband cu un asemenea ton despre parul ciudat al fetei si rosi.Insa cand vazu ca fata rade se gandi ca totul era bine.Se sperie putin gandinduse cat de ciudata trebuie sa fie familia fetei.Incerca sa isi imagineze o fata asemanatoarea cu cea din fata lui numai ca de aceasta data cu parul roz si isi dadu seama ca ii e imposibil, imaginatia lui nu putea lucra atat de mult mai ales la acea ora.
''Faptul ca ai parul diferit de al altora nu te face ciudata....ci doar mai speciala.Poti fi sigura ca nu vei mai intalni asa ceva in viitorul apropiat.Nu ma intelege gresit, eu nu te consider ciudata...''
Zambi putin cand se gandi cu ce compara fata verdele parului ei.Insa baiatul se gandi la stema viperinilor cu acel verde ciudat.Ii era frica ca fata sa nu creada ca el o considera ciudata.Ii era indiferent aspectul fizic al unei persoane atata timp cat aceasta se dovedea a fi o persoana interesanta.Ce insemna pentru el interesanta era cu totul alta poveste.Pana in clipa aceea nu intalnise prea multi oameni interesanti in scoala sau cel putin nu cautase sa intalneasca multe alte persoane.Era o persoana mai retrasa din fire, neavand prieteni.Incepuse sa se lase frigul si se uita mirat spre cer, cei cativa nori de mai devreme se ingramadeau acum asupra soarelui nelasand ca lumina acestuia sa ajunga unde trebuie.Se facuse racoare si vantul incepu sa bata.Baiatul se uita la fata in timp ce isi aranja roba.
''Se pare ca in curand va incepe sa ploua...ar trebui sa mergem.''
Isi dadu brusc seama de ce a spus, si completa rapid, usor rosu in obraji.
''Adica...sa plecam...adica...incepe ploaia..intelegi tu...nu trebuie sa mergem amadnoi undeva...fiecare merge unde vrea el...adica...intelegi tu...''