Semne din strafunduri

[Adnana Hale]

Viperina nu avea incredere in Oamenii-Pesti. Astropufa insa, avea. Nu ca isi voia, dar parca trebuia. Ceva din inauntrul ei ii zicea. Acel ceva o indemnase si sa sara in Lac. Acel ceva o indemnase sa caute.
Oamenii-Pesti erau speriati. Femeia, daca se putea numi asa, privi drept in ochii Elizei. Avea o privire calda, ce te facea sa ai incredere in ea. Astropufa spera sa functioneze. Ea chiar isi dorea sa-i salveze. Intr-un fel, le era mila de ei. Chiar nu isi dorea sa fie in locul lor.
Astropufa dadu afirmativ din cap. Era semnul ca puteau continua cu istorisirea.
"Vocea, vocea era a..tuturor. Toti am strigat. Toti vrem sa fim eliberati. Ne dorim mai mult decat orice. Suntem sclavi, suntem sclavii celor mai hidoase si rele Sirene! Profetia zice ca, atunci cand se va rupe Blestemul se va intampla ceva cu totul magnific. Poate nu veti castiga nimic, decat multumirile noastre. Desi, se spune ca Marea va va rasplati. Cant ati venit, o sirena hidoasa v-a vazut. Aceea este una mai mica, nu este puternica, desi a reusit sa va loveasca puternic. Spera sa ajungeti la fund si sa muriti acolo. Stiau de Profetie. Ea si-a dat seama si de semnal si, cu puterea ei, a reusit sa-l stinga. Ati avut noroc caci v-am gasit si v-am salvat, v-am recunoscut, ne-am recunoscut eroinele!"
Acum Astropufa intelegea. Sirenele Kurd erau de-a dreptul lipsite de constiinta, de mila. Dar Oamenii-Pesti le salvasera viata. Le erau datoare. Si chiar daca n-ar fi fost, tanara Astropufa era dispua sa-i ajute. Voia sa-i vada liberi, oameni, pasind pe uscat, voia sa rupa Blestemul si sa le distruga o data pentru totdeauna pe Sirele acestea malefice, Kurd.
"Acum, daca vreti, Misiunea. Iata ce aveti de facut..."