Nimic si din nou nimic.

[Eliza G. Blest]

Cer senin , albastru ca piatra pretioasa Lapislazuri . Cateva pasari de o specie nemaivazuta zburau lina , in stoluri de cate 20 formand un V mare pe acesta , iar cate un vanticel isi mai facea aparitia , conducandu.le spre un loc necunoscut viperinei . Se afla pe un deal inverzit si langa ea se afla John . Nu ii venea sa creada ! Il privise mai bine , da , el era . Dar ce cauta el in visul ei . Era intr.un vis ? Il atinsese , nu se miscase . Ii strigase pe nume , nimic . Surprinsa , il intorsese cu fata spre ea si ramase impietrita . O zgarietura mara adanca era pe fata lui , ajungand si pe gatul lui . Sangele inca mai curgea , patandu.i camasa alba . Se ridicase in picioare cu inima batand nebuneste . Se trezise brusc , cu rasuflarea intretaiata si respirand sacadat . Isi intoarse privirea spre astropuf . Era exact in aceeasi postura ca in vis . Il atinsese cu groaza , acesta trezindu.se . Nu avea nimic pe fata spre bucurarea ei .

*Scuza.ma ca te.am trezit , am avut un cosmar . Culca.te inapoi . *

Dar un sunet ca de o aruncatura de piatra in apa de auzise pana la ea . Isi ciulise urechile si isi intorsese privirea spre unde considera ca venea acel sunet . Se asternuse tacarea in pestera si totusi , nu vedea pe nimeni . Nici macar sentimentele unei persoane necunoscute nu le simtea . Ceea ce insemna ca erau singuri . Oare ?

*Pesemne ca a cazut o piatra din tavan *

, presupuse viperina .