Cartea Nimanui

[Scarlett Soul]

Zambi. Ii placea naivitatea, sau mai bine zis incapatanarea fetei. Adica chiar credea ca mai exista o carte identica cu asta ? Scarlett intinse mana, ca si cum ar fi vrut sa o prinda pe Melisse, dar se razgandi repede, in definitiv, de ce sa-i pese de cineva care se supara atat de usor si pleca la fel de repede ? Spera ca Cercetasa nu observase remuscarea de pe chipul ei, spera ca nu vazuse nici mana intinsa.
'Acum nu, acum nu imi pasa.' se gandi ea, incercand sa recupereze cumva acele cateva fragmente din viziunea pe care o avusese inainte sa fie intrerupta. Se stramba cand isi aduse aminte ca Cineva o intrerupse.
Inchise cartea si o deschise la intamplare. Se simtea precum un copil mic si nestiutor care incerca marea cu degetul. Habar nu avea de nimic, dar asta nu o oprea sa incerce.
Nu se uita la pagina, nu vroia, dar numara cele 7 randuri si citi fiecare litera fara a intelege cuvintele. Parca erau in alta limba, parca erau prea adevarate.
Sunt iertari care biciuiesc in fata ...
Rase, dar rasetul acela nu exprima fericire, nici macar liniste sau bunatate, era un zambet trist, ca al unui om care recunoaste ca ... recunoaste totul. Brusc isi aduse aminte, isi aminti tot ce nu vazuse pana atunci, toate lucrurile in fata carora inchise ochii si trecuse pe langa ele in bezna.
- Melisse, imi pare rau, o spuse in graba Scarlett, rugandu-se ca Cercetasa sa nu apara pana avea sa termine propozitia. Ura sa se simta slaba, vulnerabila ...
Lasa cartea deschise, Melisse oricum nu avea sa se uite. Simtea ca dupa atata zbor, acum, urma o cadere periodica, ritmica.
'Chiar trebuie sa port o discutie cu mine. Si cu Nimeni, desigur.' zambi din nou si totusi, nu se poate spune ca era toata numai zambete.