Ratacirea.

[Scarlett Soul]

Lacul o linistea. Ii placea sa priveasca apa limpede, sa-i observe culoarea albastru-verzuie si sa simta cat de rece era de fapt. Adora sa stea acolo si sa nu faca nimic, sa reuseasca sa-si blocheze mintea intr-o intersectie in care putea sa se odihneasca, sa nu mai gandeasca. Si cat de bine era !
Isi scoase, din geanta, un caiet micut, cu coperta in piele de sarpe, il privi, i-ar apoi deschise la prima pagina. Mai dadu o pagina, inca una si inca una, pana se hotari ca pagina 17 era perfecta. Avea de umplut pagini albe, oriunde deschidea erau amintiri sterse, uitate, file albe de umplut. Caietul acela o reprezenta si nu pentru ca era alb ... pur, ci pentru ca era gol si nu stia incotro sa se indrepte, nu stia ce o sa urmeze.

Esti atat de departe
Un final fericit
Din povesti neterminate

Lasa pana jos si mai privi o data lacul, continuand sa scrie. Simti o prezenta in spatele ei, dar dupa ritmul in care pasea persoana respectiva nu parea sa reprezinte vreun pericol. Nu-i pasa cine era, vroia doar sa se afle in siguranta pe cat posibil si sa scrie acolo tot ce vroia, stiind ca la final oricum toate memoriile ei aveau sa sfarseasca arse, de teama de a nu fi citite si de altcineva. Asta era singura cale sigura spre eliberarea sufletului.


P.S. Jade, te astept