Undeva

[Aylee L. Lovel]

Nu mai intelegea nimic. Nu mai intelegea absolut nimic. Pergamente scrise in limba serpilor. Nu existau multe persoane persoane care sa stie limba si foarte putini profesori cu aceasta abilitate. Si totusi. Se aproprie cat putu de hartie, la fel si Eliza. Incerca sa descifreze ce scria. Nu citise prea mult la viata ei in acea limba, mereu o vorbea. Incepu sa citeasca cu voce tare, ca sa isi dea seama ce scrie. Dar era greu de inteles. Lipseau atat de multe cuvinte incat nu prea avea sens. Cuvinte mazgalite, cuvinte sterse de vreme, pergamentul rupt in mai multe locuri faceau greu de inteles ceea ce scrie. Era ceva despre o vraja straveche care ii permiteau unui... om, probabil, sa isi faca animalul... ...rte din el insusi? Ai vre-o idee ce poate insemna asta? intreba Aylee privind-o pe noua ei viitoare prietena. Aceasta privi ganditoare tavanul. Rte, rte. Ar putea fi "carte din el", dar nu are prea multa logica... Hmm. Ce zici de "foarte din el"? Nu, parca nu suna bine nici asa... Aylee o privea mirata Eliza punea cate o intrebare, dupa care, fara sa lase timp de gandire, raspundea tot ea. Aylee se hotara sa citeasca mai departe, pentru a nu pierde timpul. Viperina de langa ea mormaia cuvinte care se terminau cu literele rte. 'Contraindicatii. Nu lasati animalul prea mult...' Nu apuca sa termine fraza, ca Eliza sari in picioare. Parte! Parte din el! Asta e cuvantul care lipseste din propozitie. Raven se uita recunoscatoare la Green, dorind totusi sa se intoarca la lectura sa despre contraindicatiile vrajii. Privi din nou inspre pergament si scoase un tipat. In marea ei bucurie, Eliza sarise pe pergament. La tipatul lui Aylee observa ce facuse. Se dadu jos de pe el, dar era prea tarziu. Batranul pergament nu mai rezistase. Supravietuise singur atatia ani, trecuse prin atatea, vazuse atatea. Daca cineva ar fi putut afla de pataniile lui, poate ar mai fi avut un motiv sa se lupte, sa incerce sa supravietuiasca. Dar nu era posibil. El era doar un batran pergament ce putrezise atatia ani intr-o sala de clasa uitata de lume. Daca ar fi putut sa strige ar fi urlat inainte de ultima sfasiere un multumesc urias, din inima de hartie si venele de cerneala. Multumesc ca m-ati ajutat sa mor. Multumesc ca nu mor singur. Dar fetele nu aveau de unde sa stie asta. Ele stiau doar ca singura lor sursa de informatie nu mai era. Raven se ridica si ea. Lua bucatile de hartie indescifrabile ramase si ii dadu foc. Merita macar atat, sa fie luat de focul purificator. Acum avem o problema. Ce facem? Eliza se uita la ea, dupa care intoarse discret capul inspre usa. Hai sa vedem cum intram acolo, zise dintr-o data foarte sigura pe ea. Raven trebuia sa ii dea dreptate. Sigur aveau sa gaseasca ceva acolo. Porni inspre usa.