Undeva

[Aylee L. Lovel]

Vraja le reusi. Acum tot ce mai aveau de facut era sa intre. Eliza ii dadu usii o frumoasa lovitura kung-fu, iar aceasta se deschise. Intrara in camera. Raven incerca sa ramana pozitiva. Nu aveau ce sa gaseasca rau in acea incapere. Nu a mai fost folosita de zeci de ani. Insa imaginea camerei o lovi. Intr-o parte era un birou spart, ceea ce nu era o noutate prin partile acelea. Dar de cealalta parte a peretelui... Simturile lui Aylee o luara razna. Geana de lumina ce venea prin geamul murdar si prafuit i se parea orbitoare. Inchise ochii, dar asta nu facu altceva decat sa ii ascuta restul simturilor. Mirosurile din camera o inebuneau. Mirosea a vechi, a mucegai. Se putea simti pana si un miros de frica aflat acolo de cine stie cat timp. Praful ii intra in nas, estompand restul mirosurilor. Dar praful, praful continea atatea lucruri. Hartie, cenusa, chiar si ceva animalic, ca pielea, sau blana, nu era sigura. Dar cele mai enervante erau sunetele. Erau tipete. Avea impresia cat tot ce se afla in acea camera tipa la ea. Parca toate obiectele prinsera glas, si toate incercau sa isi spuna pasul in acelasi timp. I se parea imposibil, dar intelegea obiectele. Incerca sa le inteleaga, incerca sa le desparta, sa isi dea seama ce are de facut. Iar obiectele, parca simtind ca cineva le aude au inceput sa isi focuseze toata energia pe ea. Nu mai suporta. Merse poticnit pana la perete si se sprijini de el. Picioarele nu o mai sustineau, se lasa sa alunece pe perete. Statea ghemuita, cu genunchii la piept si cu palmele lipite de urechi. '...A fost aici...' '...Lanturi...' '...Niciodata...' Fa-le sa se opreasca! Te rog... Lacrimi fierbinti curgeau pe fata micutei viperine, udandu-i genunchi. Nu putea sa se opreasca din plans, exact cum nu putea sa opreasca vocile din capul ei. '...Si atunci...' De ce nu se opresc? '...Distrugere...' Apoi dintr-o data totul se opri. Nu mai auzea nimic, nimic in afara unei respiratii incete langa urechea ei. Se intoarse inspre sursa ei si o vazu pe Eliza. Statea cu o mana pe genunchiul ei. Oare atingerea ei o linistise? Nu conta in acel moment. Tot ce conta era ca se simtea mult mai calma. Se intoarse inspre ea, dar atunci observa ce se afla in spatele ei. Se dadu un pic inapoi. 'Dar ce inseamna asta? Esti o Viperina, nu mai fi asa fricoasa!' Se ridica si se aproprie de perete. Se opri langa Green, care deja se dusese langa perete. Erau doua lanturi tintuite de perete, cu doua catuse la fiecare capat. Daca puneai mainile in catuse atunci erai prins de perete. Lanturile erau destul de lungi, cam un metru, astfel ca cel care era incatusat putea sa isi miste bratele destul de lejer. Erau niste lanturi la fel si in partea de jos a peretelui, probabil pentru picioare. Ceea ce era si mai ciudat era ca langa lanturi era o farfurie. Nu un bol sau ceva asemanator, era o farfurie, cu furculita si cutit. Devenea ciudat. Dupa toate indiciile, acolo fusese incatusat un...om? Dar de ce ar fi tintuit cineva un om de perete? In camera mai erau si un pat vechi, de fier, cu o saltea de pe acum mucegaita. Mai era si un birou. Oare omul nu statea mereu incatusat? Dar atunci de ce era incatusat cand era incatusat? Si mai era o intrebare ce o framanta pe Raven. 'De ce i-o fi fost frica profesorului din camera alaturata de un...om?' O privi pe Eliza, dar aceasta nu o baga in seama, studia foarte atent unul dintre lanturi..