Forever and always

[Bell Evans]

• Palpairile reci ale stelelor se reflectau in ferestrele pe jumatate sparte ale masinii abandonate in Padurea Interzisa; era o liniste de nepatruns, intrerupta doar pe alocuri de rasuflarile blande ale vantului sau huhuitul strident al bufnitelor. De parca tabloul tacut al naturii parea rupt din filele unei povestiri pentru copii, menita sa ii poarte spre taramurile visurilor. Codrul fremata lin, facandu-le pe cele doua sa zambeasca.
  
  La fel ca in prima zi isi spuse Bell si continua sa surada; mai nimic nu se schimbase aici. De parca timpul nu isi lasase aici amprenta, iar clipele pareau inghetate in nemurirea lui. Fiecare secunda parea mai lunga ca cea dinaintea ei si fiecare rasuflare se prelungea cu un ecou plapand, prin aerul racoros.
  
  Alice si Bell intrara in masina lasata in paragina, cu chipurile brazdate de razele de lumina provenite din varfurile baghetelor. Pareau emotionate, dar in acelasi timp foarte panicate. Micuta cercetasa mai avea putin si o lua la fuga, insa mana ferma a lui Alice ii tinea strans incheietura. Ea parea mult mai relaxata.
  
  "-Chiar trebuie sa fim aici?" mormai cercetasa, cu o voce mica.
  Micuta astropufa paru sa izbucneasca in ras; insa nu iesi decat un chicotit infundat, care ajunse pana la urechile lor. Inca sprijinte de trunchiul unui copac, ascultau atente toata conversatia. De parca nu ar fi tinut minte tot ce-ar fi spus in acea seara. Poate nu chiar toate detaliile, dar in mare parte era imposibil sa uite.
  
  "-Mai tii minte ce s-a intamplat?" intreba Bell din prezent, intorcandu-se spre Alice. Aceasta dadu usor din cap in semn de da si incepu sa rada. "Stiu..doar noua putea sa ni se intample asa ceva" continua tanara, amuzata.