Dreamcatcher.

[Scarlett Soul]

- Inteleg.
De asta era sigura. Scarlett ii zambi, dar nu era din acel soi de zambete cinice sau triste, era doar un zambet. Un zambet sincer. Nu isi putea aduce aminte cand zambise asa ultima data. Era demult, poate prin copilarie.
Inchise ochii. Brusc lumea ei se confunda cu lumea reala si apoi totul se pierdea, cadea ca o frunza uscata in mijlocul toamnei. Nu conta daca era real sau imaginar, tot universul ei decadea, tot imperiul ei se scurgea in fata unei fete pe care nu o vazuse niciodata. Simtea cum i se dizolvau mastile. De pe chipul ei de copil ii curgeau toate culorile, rosul se amesteca cu verdele, galbenul cu albastrul, rozul cu griul, rosul cu toate celelalte si tot asa, pana nu mai ramanea nimic, doar o nuanta deschisa de maro. Era culoarea pielii, era culoarea tenului ei.
'Ma dezgoleste. Tot ce am adunat o viata se topeste, acum, in fata ei. Ma priveste, ma asculta, imi vede fragilitatea, temerile, incercarea de a lupta cu o lume pe care ma prefac a o domina, dar in raport cu care nu reprezint nimic.' isi zise ea, inca intinsa pe spate. Privi cerul, dar acesta de mult nu o mai atragea, sincer , nu ii raspunse niciodata rugamintilor. Era doar un cer, trebuia sa poarte si Pamantul o masca.
- Inteleg, dar nu vreau sa stiu. Nu inca. Imi place sa traiesc in bezna, aici, in frig si intuneric, aici, in ultimul iad al omului, aici, in cea mai joasa culme. Aici, unde nu e nimeni. Imi place si imi este frica sa intorc paharul ca sa il umple timpul.
Isi trecu mana prin par, dupa care, mai mult din obisnuinta, verifica ca sa se asigura ca avea ambii cercei.
- Hm. [...] pasesc mereu pe alte urme, dar mi se pare ca nu ajung nicaieri. Ma intreb de cati ani ma invart in cerc ?!? [ ...] cad. Castelul meu ramane acolo, solid, inghetat si inexistent. Pentru ca intre noi s-au ridicat ziduri, pentru ca le-am ajutat sa creasca, pentru ca invatam cum sa calcam in picioare si nu cum sa ne ridicam in ele imediat dupa ce cadem, pentru ca ai uitat ca nu traiesti singur in castelul meu, ar trebui sa invati din nou sa ma descoperi, sa nu accepti modelele impuse, sa iti trasezi tu propriile principii.
Tu. Tu. Tu, ridica fruntea si descopera-ma, uita-te in ochii mei si cunoaste-ma, eu nu sunt la fel ca tine, ne separa niste bariere ciudate si chiar absurde.
Zidul dintre mine si tine se va sparge cand prima ta privire o va atinge pe a mea, cand primul tau cuvant cald se va lovi de timpanul meu, cand o sa ai curaj sa recunosti ca nu ai avut justificare pentru comportamentul tau sau chiar pentru tacerea ta, teama ta, cand vei constientiza ca ai gresit.
Eu voi stii sa iert si sa distrug zidul, tu vei indrazni sa iti sacrifici mandria? [...] Zbor. Viata e foarte ciudata. Te poarte de la cer la pamant in doar cateva secunde. [...] Acum.

Tu.
Tu Stii ?