Angels lie to keep control.

[Lorelai D'Art]

Mi-ar fi dorit sa zic ca "imi pare rau daca te-am tras de par" sau "imi pare rau daca te-am deranjat" , dar nu vroiam sa zic nimic din toate astea. Nu imi parea rau ca pe ea a durut-o sau nu pielea capului , nu imi parea rau ca am deranjat-o. Acum statea in fata mea , asezata turceste si isi dadea parul din ochi , parca cautand alte fire.

Era o lumina palida si slaba ce patrundea pana la noi doua. Toata viata mea am incercat sa fug de lumina , de adevarul propriu zis care nu exista , sa fug de existenta. Si acum , ca alta data , aveam impresia ca intunericul putea sa acopere acea raza de adevar care ma lovea de fiecare data cand ma trezeam. Asta pana mi-am dat seama ca intunericul nu exista. Ce era intunericul daca nu e o lipsa a luminii ? Cu toate ca stiam raspunsul , stiam ca intunericul in care credeam cu atata putere nu exista si eu incercam sa imi ucid existenta odata cu ea. Chit ca stiam asta , imi placea sa ma ascund in golul asta. Si se parea ca nu eram singura care incerca sa gaseasca pustiul asta infern.
"Nu exista pustiu , doar incapacitatea noastra de a umple golul" imi trecut prin cap. Nu erau gandurile mele , dar mi se potriveau ca propria manusa.
Privirea mea a zburat spre raftul alaturat , la o carte cu un cotor gros si visiniu. Am incercat sa citesc titlul , dar ochii mei innebunisera. Sareau de la carte la fata , si de la fata la carte.
"Au vreo legatura ? ... La naiba ! Daca as putea sa citesc titlul sa imi dau seama."
Int-run final ochii mei hotarasera ce vor sa vada. Privirea mea se oprise direct la viperina din fata mea. Acum era schimbata. Parul ei negru era inundat de suvite roz. "Oare erau acolo si inainte?" a fost prima intrebare care unu trecuse in cap.
Niste fire roz care acuma atarnau in ochii ei aproape ca acoperind zambetul ei subtil. Intr-un mod ciudat , imi placeau. Imi placea ceea ce vedeam. Era o viperina care imi dadea impresia de "gotica hotarata" , si asta ma facea sa zambesc. Nu ma mai siteam ciudat din cauza trairilor mele umane.

- Hei , imi plac suvitele tale. Te fac mai fericita ? Vad ca toate iti cad in ochi ... E felul de a vedea "viata in roz"? Sau e doar pentru a trai un vis inundat de traseuri fericite ?

Poate ca erau prea multe intrebari pentru prima ocazie cand imi deschideam gura. Din politete ar fi trebuit sa ma prezint . Dar avea rost sa imi aminteasca numele ? Daca dorea sa ma mai gaseasca , oricum ne-am mai fi gasit. Doar cat de mare putea sa fie scoala asta ? Da. O intrebare cat se poate de stupida.

M Incercam sa descifrez titlul cartii , timp in care imi ascuteam urechea pentru a primi raspuns. Eram sigura ca nu o sa piarda timpul ei de a raspunde. Am tras concluzia asta cand a vrut sa vina sa ma plezneasca.