Sfidand timpul

[Scarlett Soul]

'Stie. Stie si Rose cum e.'
Gandul acesta o usura pe Scarlett. Crezuse intotdeauna ca era singura care se simtea asa si uneori se intreba serios daca nu era bolnava psihic sau ceva, de nu reusea sa fie fericita. Dar acum, acum se simtea mai bine, nu bine, doar mai bine si ei asta ii era de ajuns.
Isi aminti toate momentele in care statea singura intr-un vagon de tren si asta nu pentru ca nu avea prieteni, ci doar din simplul fapt ca simtea ca nimeni nu o intelegea si ca nimeni nici nu se sinchisea sa o faca, da' cred ca asta durea cel mai tare. Ii placea sa priveasca ore in sir pe fereastra trenului, o invata sa aiba rabdare, sa fie mai atenta la tot ce lasa in urma, la fiecare detaliu.
Isi mai aminti si altceva. Ceva ce ar fost mai bine sa uite.
- Do you wanna play a love game ? Do you want love or do you want a game ?
Nu vru sa isi aduca aminte ce raspuns primise. Nu, era mai bine asa.
Isi trecu mana prin par, promitand ca nu avea sa se mai gandeasca la toate astea. Nu cand reusise sa-si reconstruiasca viata si mai ales nu cu inca cineva in preajma ei. O privi pe Rose si simti o ciudata compatimire, fiindca era aproape convinsa ca Adulta avea sa intrebe ce se intamplase cu ea, dar Scarlett nu putea sa-i spuna.
O tacere chinuitoare apasa pe umerii fetelor, dar Scarlett nu indraznea sa rupa zidul de liniste. Nu stia ce sa spuna.
- Asculta tacerea, e placuta uneori. Ascult-o si danseaza pe ritmul ei. Pe aripile ei.