A place in this world

[Bell Evans]

Bells & Rosalie

• In fumegari de aur, rasaritul isi intindea mantia uscata pe deasupra Hogsmeade'ului, inca adormit; lumina se umplea de gratie, filtrandu-se prin vazduhul senin, ireal de albastru. Satul era palid in tacerea diminetii, iar pasii ei erau singura prezenta vie de pe stradutele pustii. Razele plapande se prelungeau valurit pe crestelul ei, mangaindu-i cu blandete chipul palid, obosit; era imposibil sa nu vezi semnele mai multor nopti nedormite.
  
  Simtea ca nu isi gasea locul la castel; camera din Turn parea ca isi strange peretii in jurul ei, imprejurimile castelului devenisera brusc neprimitoare. Totul se schimbase in doar cateva zile si nopti. De parca intregul univers s-ar fi impotmolit in intelesul dur al catorva cuvinte. De parca se simtea obligata sa ia o decizie, insa nu stia pe cine sa sacrifice. Era greu sa faci asemenea lucruri - iar ea fusese intotdeauna speriata de alegeri.
  
  Isi stranse pelerina lunga de drum in jurul corpului, simtind aburii reci ai unei dimineti de toamna; vara plecase. Si luase o data cu ea toate zambetele pline de caldura si dupa-amiezile insorite ce pareau sa dureze la nesfarsit. De parca si ea simtea ca vara plecase din sufletul ei, chiar daca era prea devreme ca sa spuna asta cu certitudine.
  
  Gasi in cele din urma o banca parasita si se aseza pe ea; simti aproape instantaneu raceala scandurilor din lemn trecand prin materialul subtire al pelerinei si fibra blugilor negri pe care ii avea pe dedesubt. De parca ar fi fost singurul fior care putea sa o mentina pe linia de plutire in acel moment. De parca doar frigul ramasese cel mai constant sentiment in interiorul ei. Isi imbratisa genunchii cu bratele, sprijinindu-si fruntea de ei. Ii era atat de greu.
  
  Inchise ochii si pentru o clipa totul ii reveni in minte; de parca amintirea era inca vie acolo, pulsand la fel de dureros ca la inceput. Stia doar ca nu poate sa o alunge - ar fi alungat ultimul lucru bun din viata ei.
  Lua o gura mare de aer si deschise ochii; vazu pe cineva stand in fata ei si facu o tentativa de zambet.
  
  "-Buna dimineata, Rosalie; ce te aduce aici asa devreme?" intreba ea, cu o voce lipsita de inflexiuni.