Semne din strafunduri

[Adnana Hale]

Astropufa urmari impietrita scena ce se delura cu o viteza de nedescris in fata ei. Totul trecea prin fata ochilor ei prea rapid. Simtea cum totul se invarte, cum ameteste..Dar nu! Trebuia sa se tina pe picioare, sa fie intreaga, lucida, mai ales in momentele astea. Alerga la marginea gropii unde cazuse prietena ei. Se uita in jos, dar ii era imposibil sa desluseasca ceva in intunericul acela cumplit. Ura intunericul! Il ura pentru ca mereu ii era dusman, mereu era impotriva ei, o tinea pe loc, o impiedica sa afle. Era disperata. Nu stia ce sa faca. Sa sara? Dar unde?
Se uita disperata dupa ajutor in jur. Vazandu-i atat de calmi pe acei Oameni-Pesti, se enerva si se rasti la ei:
"De ce stati acolo si va holbati la mine atat de..incantati? De ce va bucurati? De ce, creaturi fara inima, creaturi nemiloase ce sunteti. Ne-ati pacalit, ne-ati crezut niste eleve fraiere.." se opri aceasta pentru a mai respira, timp in care cel mai scund dintre Oamenii-Pesti i se adresa, calm:
"Prietena ta, ea a fost sacrificata. Acum suntem liberi, liberi sa plecam. Ei ii datoram totul. Vino, vino cu noi, vino la suprafata acestui Lac"
Astropufa era de-a dreptul buimaca si trecut de speriata.
"Cum adica a fost..sacrificata? Doar nu vreti sa spuneti ca e... O nu!"
Oamenii-Pesti nici nu mai apucara sa-i zica altceva. Aceasta isi lua inima in dinti si sari si ea in groapa. Nu putea sa-si lase prietena acolo, pur si simplu nu putea, n-avea voie! Cadea, cadea, in intuneric pana ce vazu in jos, foarte in jos, o lumina, o flacara, o torta. Cadea, cadea, pene ce se lovi de ceva tare. Avu noroc ca nu se rani prea grav. Aici era lumina si putea deslusi ce era in jur. Piatra..dar ce era asta?! Se ridica in picioare, cercetand locul. Iesira din raza de lumina si se lovi de .. ceva. Facu ochii mari cat cepele, straduindu-se sa desluseasca in intuneric de ce se lovise, dar nu reusi. Trase acel ceva la lumina si acolo vazu..Era un om, era chiar Viperina, prietena ei!
Se aseza, nelinistita si speriata, langa ea. O zgudui, o trase, tipa, ii dadu cateva palme, dar..nimic. Viperina nu mai dadeau niciun raspuns. Chiar cand isi pierdu toata speranta si se aseza langa ea, lacrimile sirondu-i pe fata palida, prietena ei dadu primul semn de viata. Un geamat. Un geamat incet si infundat..Dar ce era important era ca traia..Eliza traia si nu o pierduse!