The game with death.

[Robert Eric Smith]

• Robert stiu din star ca nu avea cum sa intre atata vreme cat nu era si el Devorator, asa ca cu ajutoru slabelor sale puteri de animag, deveni in cateva clipe un motan siamez, cu ochii albastri de nestemata, coada stufoasa, iar la gat avea, prins de o pamblica argintie, o piatra de smarald, frumos slefuit si stralucitor. Pana ca Viperina sa intre, vampirul acum in forma de pisica se sui pe umarul acesteia, scotand un mieunat scurt. Derek, gardianul celulei, care cu siguranta nu era un gardian al Azkabanului, incremeni, smaraldul straluci puternic, trimitand raze de lumina verde, magnifice, care, din nefericire, una il atinsese pe individ, Eric era sigur ca avea sa-si reina, mai devreme sau mai tarziu. In celula cu numarul 666 stateau doi Devoratori, Daphne si un batran inalt cam de un metru si saptezeci si cinci, cocosat si cu un par neingrijit, dar nasul delicat al felinei vampiru pute detecta din start esentele nobile folosite cu cam trei zile in urma, samponul folosit era facut din esente de trandafiri, in schimb, parfumul parului fetei era unul angelic, de crini, lalele si orhidee.
  Mizeria, paienjeni, gandaci si soboani domneau, 'Oh, nu.' gandi motanul, 'e si un varcolac aici, un Alpha.'. Tot ce spera era sa nu fie gasit, dar era imposibil nu era om sau felna ca sa aiba un miros specific, era vampir. Nu se putea transforma inapoi in forma omeneasca, nu inca.