A place in this world

[Bell Evans]

• Se ridica incet de pe banca si privi in jur; aburii diminetii se ridicau de pe straduta amortita, lasand in urma un aer proaspat, revigorant. Lumina aurie a rasaritului parea fluida in arcuiri blande ce se revarsau in perdele groase, transparente, din inaltul cerului; parea sa fie una din acele zile perfecte, cu un cer senin, aproape ireal de albastru. Nicio bucata de nor nu indraznea sa intervina in maretia vazduhului, niciun petic nu tulbura nuanta delicata, uniformizata pe o intindere infinita. De parca ar fi fost un lacas sacru, de neincalcat.
  
  "-Hai sa mergem" remarca Bell, ridicandu-si privirile; Rosalie se uita putin nedumerita la ea, dar zambi in cele din urma si incepu sa mearga. Tanara o urma in tacere, ghidandu-si pasii mici in urma vrajitoarei.
  
  Nu stia cu ce sa inceapa o conversatie; in momentul de fata parea adancita in ganduri si avea impresia ca nu isi va mai reveni niciodata. Simtea ca durerea era prea prezenta, prea profunda; simtea ca valurile puternice o trageau sub ele si o tineau acolo impotriva vointei ei. Si nimeni nu putea sa o salveze.
  
  Ajunsese deseori la concluzia ca incerca doar sa isi gaseasca un loc in acea lume; un loc in care sa se simta bine. Sa se simta in siguranta, protejata de relele din jur. Si era constienta ca nu cauta un loc, ci mai degraba o persoana care sa-i fie alaturi. Intr-un fel stia ca deja o gasise, dar nu era sigura ca totul se rezuma doar la asta. Uneori lucrurile erau mai complicate de atat; cu mult mai complicate, daca statea sa se gandeasca mai bine. Era vorba de vointa, de sacrificii; intotdeauna trebuia sa sacrifice ceva ca sa fie fericita. Si de fiecare data alesese sa se sacrifice chiar pe ea si sa ii lase pe ceilalti sa fie fericiti. Iar de data asta voia sa fie diferit. Voia sa fie egoista, sa incerce sa nu-i pese.
  
  "-Mergem sa bem o ciocolata calda?" intreba tanara, privind-o pe Rosalie.