Trapped in nightmares.

[Effy K. Dietrich]

Chicoti amuzată atunci când îşi dădu seama ca făcuse pe şefa. De obicei nu făcea asta; stătea retrasă într-un colţ şi asculta discuţiile celorlalţi, şi vorbea numai dacă era sigură în totalitate că ideea sa e folositoare şi corectă. Asta se putea asemăna cu timiditatea, dar de fapt o făcea nevrând să-i încurce pe ceilalţi. Deja existau probleme, şi ea nu voia să creeze altele. Ştia foarte bine că cei care nu se impun n-au nici o şansă de supravieţuire, dar ea făcea acest lucru numai când era nevoie. De cele mai multe ori vorbea cu calmitate, iar oamenii ascultau. Ţipa numai dacă era cu adevărat nevoie să facă acest lucru. Ei bine, acum era una din acele situaţii. Părea ciudat ca ea, o elevă abia în anul IV, să îi pună condiţii unui vrăjitor experimentat, dar dacă nu o făcea era aproape sigură că omul va începe iar cu crizele sale de "vai-ce-puternic-sunt-eu". Elizabeth nu suporta persoanele de genul.
Se încruntase atunci când Eveline începuse să-i vorbească bărbatului, cerându-i mai multe informaţii, iar ell răspunsese vorbind despre un subiect diferit. Cercetaşa ridică o sprânceană, vrând să-i spună să nu mai ocolească subiectul, dar bineînţeles că Eve i-o luase înainte. Din nou vrăjitorul vorbise despre prietena ei şi înainte să-şi dea seama acesta o apucase de mână pe Eveline, care repetase gestul aproape imediat. O lumină albă o lovi direct în faţă pe Eliza, care închise automat ochii. Din fericire nu o durase foarte mult până întunericul îi apăru iar în faţă. Privi în jur. Erau tot în Pădurea Interzisă, dar parcă lipseau anumite lucruri. De exemplu butucul putrezit şi acoperit de muşchi nu mai era, în locul lui stând un alt copac. Eliza se încruntă şi îl privi pe bărbat, dându-şi aproape imediat seama ce se întâmplase . Erau în trecut, exact în ziua bătăliei.
"Jos!" Strigă Elizabeth panicată , atunci când văzu un jet de lumină verzuie venind spre ei. Se lăsă aproape instantaneu la pământ, trăgând-o şi pe Eve de braţ. Abia acum observa jeturile de lumină ce zburau pe lângă ele. Cum putuse tipul să facă asta? Parcă spunea că habar n-are ce se întâmplase ! Elizabeth se ridică nervoasă şi se apropie de bărbat. Din toate cel mai mult nu suporta minciuna. Scoase un mârâit printre buzele-i roşiatice şi se năpusti nervoasă asupra lui, apucându-l de gât şi lipindu-l de un copac. Ar fi putut folosi foarte uşor bagheta, dar parcă nu simţea aceeaşi satisfacţie folosind bagheta. Strânse uşor pumnul în jurul gâtului său, bărbatul privind-o furios şi în acelaşi timp surprins.
"Nenorocitule! Meriţi să mori!" Îl strânse şi mai tare de gât, scoţând un mârâit şi mai tare, urmat de un sunet lung şi strident, asemănător cu un urlet de lup. Nu se putea controla, dar de fapt nici nu voia. O stăpânea un instinct animal, pe care îl accepta cu plăcere.