Ohne zuckerzusatz.

[Aylee L. Lovel]

Trecea de pe un coridor pe altul, de pe o scara pe alta de parca ar fi fost hipnotizata. Nu se uita nici in fata, nici in stanga nici in dreapta. Doar in gol. Ura bobocii. Ii ura pe cei mici care nu stiu sa arate respect celor care e mai mare decat ei. Stia ca nici ea nu e perfecta. Era constienta de asta. Dar incerca sa pastreze totusi respectul. Era unul dintre lucrurile care o definea. Nebunia, schimbarile rapide de stare si respectul. Nu respectul fata de lucruri sau de munca altiua. Acela ii cam lipsea. Dar respectul pentru cei mai mari decat ea. Pe acela incerca sa il pastreze. Ii ura pe pici. Pe unii ii linguseau, umplandu-si vorbele de zahar si miere, in incercarea lor patetica de a le indulci, iar cu altii isi foloseau doar cuvintele acre.
Simtea nevoia... Nici nu era sigura de ce simtea nevoia. Vroia sa fie singura si totusi inconjurata de oameni. Stia. Avea sa se duca in Sala Trofeelor. acea camera era pentru ea ca terapia cu socuri electrice pentru nebuni. Nu numai ca nu o ajuta cu nimic, chiar ii facea rau, dar nu se putea abtine sa nu simta iar si iar. Ii placea sa stea in centrul camerei plina de trofee si diplome. Se simtea atat de mica si de slaba in comparatie cu toatee premiile de pe pereti. Atat de nesemnificativa. Iar in momentul cand iesie dintre diplome si cupe, inapoi intre ceilalti oameni fara valoare, avea un sitamant bun. Stia ca nu era normal. Statul in acea camera doar pentru a se simti mai bine cand iese nu era altceva decat inca o lingurita de zahar in ceaiul deja mult prea dulce al vietii. Ura asta si totusi, era greu sa te abtii.
Ajunse in sfarsit la sala trofeelor. Isi trecu odata mana prin parul care ii era legat intr-o coada sus la spate. Ii placea ca pana si asa ii ajungea pana la brau... Cand sa intre vazu un adult inauntru care se uita foarte atent la o diploma. Raven se aproprie si se uita si ea la diploma. Incepea sa isi dea seama de ce nu prea se descurca baiatul cu aceasta.
-Ma scuzati. Nu doresc sa va deranjez, dar daca nu stiti reptomita nu veti reusi sa cititi aceasta diploma.
Barbatul se uita la ea de parca nu se astepta sa o vada acolo. Probabil asa si era, paruse foarte absorbit in gandurile sale. Ii paruse rau ca il intrerupse, dar acesta nu paru sa observe ca diploma era intr-o alta limba.
-Daca doriti, vo pot traduce eu, zise tot ea, putin rusinata. Nu era sigura ca ar fi trebuit sa ii spuna asta, dar era deja prea tarziu. 'Cati adulti umbla in ultimul timp prin scoala...' Acum tot ce ave de facut era sa vada cum reactioneaza el.