Trapped in nightmares.

[Effy K. Dietrich]

În acel moment, când omul era aşa de vulnerabil, bagheta lui nefiind foarte uşor de luat , ar fi putut, de fapt ar fi vrut să îl omoare cu propriile mâini. Poate că era o reacţie exagerată, dar nu suporta persoanele în genul lui, care sacrifică orice pentru scopurile sale. În cazul acesta era vorba de ele. Deja îi spuseseră că Harry câştiga războiul, ce rost mai avea să le amestece şi pe ele în război? Dacă erau văzute de cine nu trebuie sau interacţionau în vreun fel cu persoanele de acolo puteau schimba radical istoria. Şi poate aşa nu mai câştiga Harry, poate aşa nu mai mura pacostea aia de Cap-de-Mort. Pentru un moment strânse şi mai mult palmele în jurul gâtului său, dar mai apoi îşi aduse aminte că ea nu era ca el, ea nu sacrifica pe nimeni. De fapt era genul de persoană care aplica motto-ul : "Nu rămâne nimeni în urmă". Auzi vorbele lui Eveline şi atunci se dădu un pas în spate dându-i drumul. Avea dreptate. Nu merita.
"Stai liniştită Eve, eu nu sunt ca el." Murmură ea pe un ton acru şi se uită cu o privire veninoasă spre bărbat.
Vru să îl convingă pe vrăjitor să le trimită înapoi, dar , ca de obicei, Eveline i-o luă înainte. Aceasta era una din multele situaţii în care gândeau la fel. Elizabeth tăcu, negăsind rostul de a interveni, dar o susţinu pe prietena sa cu o privire crâncenă îndreptată spre bărbat. Uneori nu era nevoie de cuvinte.
Atunci când omul îndreptă bagheta spre ele , îşi duse instinctiv mâna spre pelerină unde îşi ţinea bagheta şi o scoase rapid, în timp ce un alt mârâit îi scăpă printre buzele-i rozalii. Uitându-se cu coada ochiului la Eve, zări aceeaşi îngrijorare pe chipul ei. Omul rosti ceva în şoaptă făcând-o să creadă că le va ataca. Dar în schimb o lumină îi lovi chipul , şi se trezi iarăşi în Pădure. Dar peisajul era linişitit, fără acele lumini asemănătoare cu artificiile venind de peste tot , fără strigăte de durere şi agonie . Pădurea era pustie. Erau doar ele două. Elizabeth inspiră adânc aerul curat şi se rezemă de un copac bătrân.
" Asta a fost , nu? " Murmură mai mult pentru sine şi oftă. "Crezi că am afectat cu ceva istoria?" Întrebă de data aceasta mai tare şi mai sigură. Era puţin probabil fiindcă nu vobiseră decât cu el şi nimic nu era schimbat în pădure. Aceeaşi copaci bătrâni şi rădăcinile lor de care se împiedica mereu.