Trapped in nightmares.

[Effy K. Dietrich]

Priveşte înspre cer admirând stelele ce scânteiau pe rând , precum beculeţele de Crăciun. Iar peste ele era regină o minunată semilună argintie. Iubea să privească cerul noaptea şi să caute printre scânteile de pe acesta forme şi constelaţii, deşi le găsea de mult prea puţine ori. Abia dacă reuşise să găsească în viaţa ei de două ori Carul Mare. Şi în acele dăţi fusese ajutată de tatăl ei. Urmări cu privirea două luminiţe , ce trebuiau să vină de la vreun avion încuiat. Eliza zâmbi gândindu-se că aceştia nu pot vedea şcoala, pădurea, nu pot vedea unul din cele mai minunate locuri din lume. Nu că asta ar fi vreo problemă,având în vedere că era noapte. Era improbabil să se poată zări ceva prin întunericul ăla. În cele din urmă privirea îi ajunse asupra unuia din turnurile castelului , ce se înălţa deasupra oricărui vârf de brad din pădure. Era acolo, întreg, neschimbat. Şcoala era la fel, deci clar nu schimbaseră nimic.
Chicoti amuzată, dar în acelaşi timp uşor stânjenită atunci când Eveline îi aduse aminte de reacţia pe care o avusese în urmă cu câteva minute şi îşi duse mâna după gât. Obrajii săi palizi, aproape părând din porţelan căpătară o nuanţă trandafirie. Se încruntă uşor şi un rânjet mulţumit îi luă locul surâsului timid. Se ridică în picioare şi se apropie de Eve.
"Trebuie să recunoşti că o merita din plin!" Zise ea pe un ton vesel, mulţumit şi uşor răutăcios. Nu obişnuia să se comporte aşa dar acel vrăjitor o călcase rău de tot pe "coadă".
Aprobă scurt din cap atunci când Eveline îi zise că ar trebui să se întoarcă . Se dădu un pas în spate şi se uită la ceasul argintiu de la mâna stângă. Clătină din cap uşor dezamăgită. I-ar fi plăcut să mai stea şi să admire cerul, să îşi amintească de nopţile pierdute încercând să descopere constelaţiile şi , de ce nu, să încerce din nou acest lucru.
Porni spre ieşirea din pădure, fără tragere de inimă uitându-se uneori spre luna sclipitoare, până când ce privirea îi fu furată de un alt lucru şi mai frumos: castelul. Poate că nu arăta cine ştie ce, dar însemna mult pentru ea, era casa ei, era singurul loc unde se simţea ca toţi ceilalţi.
Adâncită printre gândurile sale întortocheate nici nu îşi dădu seama când ajunse în camera de zi a Cercetaşilor, evident goală. În şemineu încă mai ardeau mocnit câteva crenguţe, dar era evident că aveau să-şi piardă în curând strălucirea roşiatică. Îşi dădu pelerina de pe umeri şi o privi pe Eve. Părea obosită, aşa că doar îi spuse un "noapte bună" , o îmbrăţişă scurt şi fugi în cameră, cu oprirea fix în pat.

Topic closed!

Edit By Raizen

Puncte
Cercetasi - 400

Topic Closed !