Încercări Literare

[Atsu Ari Ooku Tokugawa]

3. Măcelul

Armonia, liniştea şi pacea domnea între Yuu şi Mikomi, dar aceasta avea să fie curând tulburată. Departe de locul lor de convieţuire, se afla un alt loc, unde locuiau doi tineri. El era un tânăr carismatic, cu o forţă şi o inteligenţă ieşită din comun. Numele lui era Enmu, ceea ce însemna Negura. Nu ştia care-i sunt părinţii, dar ştia un singur lucru : era şi el un zeu ca şi Yoru şi Myou, dar nu i se recunoscuseră niciodată meritele de către Atotputernicul Stăpân, pentru că el nu avea alt dar decât acela de a aduce întunericul oriunde se ducea. Avea un suflet pereche în persoana frumoasei şi delicatei Yume. Faptul că Toki îi alesese ca zei pe Myou, ca reprezentant al luminii, al vieţii şi pe Yoru ca reprezentant al creaţiei, îl nemulţumea total. El ar fi trebuit să fie zeu ce reprezenta întunericul şi în felul acesta ar fi existat echilibru.

În ciuda faptului că soţia sa-l sfătuia numai de bine, el nu putea se împace cu gândul că nu era un zeu numit, deşi rangul lui ar fi trebuit să-i permită asta. Nemulţumirea lui începuse să se transforme încetul cu încetul în ură, o ură care avea să fie o ameninţare la adresa alarienilor.
Într-o zi, soţia lui îi dărui un fiu, pe care acesta-l educase într-un spirit războinic şi-i insuflase ura lui faţă de cei dou fraţi, zei-aleşi. Când consideră că ziua răzbunării lui sosise, acesta-şi chemă fiul, pe care-l numise Kisei, ceea ce însemna forţă şi-i spuse :

─ Fiule, a sosit vremea să adun o armată numeroasă şi să pornesc războiul împotriva zeilor-aleşi. Las misiunea de a alege răboinicii pe umerii tăi.
─ Nu o să fii dezamăgit, tată.
Kisei se pregăti de un drum greu, pentru că numai în Ţinutul Întunecat, putea găsi ceea ce căuta. Drumul lui fusese unul foarte lung, presărat cu multe primejdii, dar ajunse în sfârşit în acel ţinut. Noaptea ca o smoală era regină acolo. Nu exista niciun crâmpei de lumină, iar ochii lui Kisei se adaptară la acel întuneric de nepătruns. Groază, împietrire, nemişcare, amorţire erau cuvinte care defineau atmosfera de-acolo. Nimeni nu se încumetase vreodată să se ducă acolo. Aici îşi avea locuinţa Kurai-Shu, Lordul Întunecat. Pătrunse în castelul de groază a acestuia şi se înclină înaintea lui. Când Kurai-Shu îl văzu spuse :

─ Eşti ori curajos, ori nebun, de ai venit până aici.
─ Nici una, nici alta. Tatăl meu, Enmu, are nevoie de cei mai puternici luptători. Vrea să înceapă un război împotriva zeilor-aleşi.
─ Un război împotriva lui Yoru şi Myou ? E o nebunie curată, dar accept ! Îţi dau cei mai buni luptători ai mei, dar cu o condiţie : nu-l implicaţi pe Yoru în război. Porniţi războiul numai împotriva lui Myou. El este cel mai puternic.
─ Condiţia ta se acceptă.
─ Atunci mă voi îngriji eu de Yoru. Voi îngrijiţi-vă de Myou.
─ Prea bine.

Astfel, Kisei se întoarse la tatăl său cu cei mai buni luptători, care formau o armată a întunericului. Ei aşteptară momentul prielnic pentru atac, iar acel moment veni cât se poate de repede. Yoru era plecat departe de palatul fratelui său, iar copii celor patru erau şi ei plecaţi. Myou, care rămase singur, nu văzuse vre-un motiv întemeiat să întărească paza palatului său. Într-o noapte fără lună, Kisei, împreună cu tatăl său, pătrunseră în palatul lui Myou şi nimiciră toate sufletele de-acolo. Zeii cunoşteau moartea numai dacă li se lua lumina, spiritul, nemurirea. Luptătorii lui Enmu, înarmaţi cu Lamele Sângerii, arme special create de Lordul Întunecat pentru acea bătălie, răpeau nemurirea zeilor dor dintr-o singură tăiere. Luându-l total pe nepregătite atacul lui Enmu, Myou sfârşi în cel mai dramatic mod cu putinţă. Când măcelul se sfârşi, trupurile sfârtecate zăceau într-o imensă baie de sânge. Suflarea zeilor era închisă toată în Lamele Sângerii, ce fuseseră înapoiate lordului. Enmu era oarecum mulţumit, deşi ştia că mai rămăsese Yoru, dar faptul că îl învinsese pe Myou, suflul creator, îi conferea o satisfacţie morbidă.

În acel măcel pierise şi Yuu, fiul lui Yoru. Acesta îşi lăsase soţia în grija mamei sale şi se dusese să-şi anunţe socrul că devenise bunic. Mikomi adusese pe lume o fată, căreia-i pusese numele de Tenrai-Dei, ceea ce însemna Lumina Divină, iar Yuu plecase să-şi anunţe socrul. Nimerise în plin măcel şi nu fusese iertat nici el de la soarta cea crudă pe care o avuseseră ceilalţi.
Nimeni nu aflase nimic despre acest cumplit măcel. Doar Toki, Stăpânul Suprem, văzuse totul. Când se dusese la Oglinda Viitorului pentru a afla ce urmează, răsese îngrozit, pentru că Alaris era în pericol. Nu numai Alaris, ci întreg Echilibrul era în pericol, aşa că luă o decizie drastică : avea să-i facă o vizită lui Yoru.

4. Vizita lui Toki

Yoru se întoarse de unde plecase la „închisoarea” sa, unde primi cu mare bucurie vizita lui Mikomi, nora sa şi a fetiţei ei. Arashi şi Yoru erau încântaţi de noul lor rol şi se întrebau ce mai făceau Yuu, Myou şi Amatsu. Pe când Yoru se gândea că ar fi potrivit să-i facă o vizită fratelui său, aşteptând cu nerăbdare noaptea în care putea călători spre templul acestuia, la poarta palatului său bătu Toki. Un slujitor de nădejde îi deschise şi-l pofti pe Toki înăuntru. Când Yoru văzu cine-l onorează cu o vizită, se aplecă înaintea lui.

─ Nu mai e cazul, fiule, zise Toki, să te apleci.
─ Mărite...
─ Dă-mi voie să mă aşez, căci sunt ostenit.
─ Te rog, ia loc, Mărite.
─ Bine v-am găsit, copiii mei, îi salută el pe toţi.
Mikomi îşi lăsă fetiţa în grija unei doici şi apoi, cei trei se aşezară în faţa lui Toki, la îndemnul acestuia.
─ Dragii mei, începu el, vin să vă aduc veşti. Din păcate sunt cât se poate de proaste. Yoru, fratele tău nu mai este. I s-a furat nemurirea, iar trupul i-a fost vandalizat. Nici dacă am recupera nemurirea acestuia, nu l-am putea aduce înapoi.
─ Cum s-a întâmplat ?

─ Un măcel cumplit. A fost mâna lui Enmu şi a fiului său Kisei. Au fost ajutaţi de Lordul Întunecat, ce le-a dat Lamele Sângerii. Enmu-l ura pe fratele tău foarte mult. Una din lame, am reuşit s-o recuperez. Ea este chiar cea care poartă suflul fratelui tău. Am să vă spun o poveste. Demult de tot, pe când eram mai tânăr, m-am jucat cu Echilibrul. Această Balanţă Universală nu trebuia să fie deranjată, dar eu, în entuziasmul meu nebun, am vrut să văd cum este ca Echilibrul să fie tulburat. Cum Echilibrul era o balanţă cu două braţe, pe braţul stâng stătea întunericul, iar pe braţul drept stătea lumina. Am adăugat mai mult întuneric decât lumină şi echilibrul s-a schimbat. Aşa s-a născut Kurai-Shu. Această Balanţă era aşezată în faţa unei oglinzi uriaşe. Ea mi-a dezvăluit ce-o să se întâmple dacă lăsam Echilibrul în acea stare şi am căutat să compensez cu ceva, aşa că am adăugat lumina şi a luat fiinţă fratele tău. Dar balanţa încă era înclinată în partea întunericului, aşa că am decis să iau puţin din întunericul acela şi să-l pun lângă lumină şi ai apărut tu. Balanţa era în sfârşit aşa cum trebuia : jumătate lumină, jumătate întuneric, armonie, echilibru. Aşa ai ajuns tu să ai darul creaţiei şi fratele tău darul insuflării.

Toată această armonie a fost dereglată de Kurai-Shu. Vor urma vremuri groaznice pentru tine, dragul meu Yoru, dar va trebui să le faci faţă. M-am dus din nou la Marea Oglindă după ce am văzut acel măcel. Ceea ce am văzut, m-a cutremurat : echilibrul dintre întuneric şi lumină este în pericol. Suflul fratelui tău poate să rămână viu doar dacă va trece în tine, iar tu vei deveni Lordul Luminii, apoi războiul împotriva întunericului poate să înceapă.
─ Mărite Toki, îl întrerupse Mikomi, Oglinda întotdeauna face previziuni adevărate ?
─ Nu pot ştii asta. Draga mea Mikomi, soţul tău a ajuns în plin măcel şi nu a fost cruţat. Îmi pare rău că te anunţ chiar eu asta.

─ Toki, iartă-mă că intervin, din nou. Aş vrea ca suflul tatălui meu să-i aparţină fiicei mele, Dei. Eu mă voi duce sărăzbun moartea soţului meu. Răzbunarea, va fi litera mea de lege. Ştiu că voi da greş, dar nu pot sta cu mâinile în sân. Te rog doar un singur lucru : du-o pe fiica mea undeva pe Alaris. Noi stăm în cer, căci suntem zei. Ai grijă să fie ocrotită şi crescută aşa cum se cuvine. Îmi pun în ea toată speranţa. Cred că ea va fii Fiica Luminii.

─ Eu te voi ajuta, Mikomi, zise Yoru.
─ Şi eu, întări Arashi.
─ Doar voi trei plecaţi ?
─ Forţa noastră nu va fi de ajuns să învingă întunericul, dar cel puţin putem reface Echilibrul. Fie ca suflul nostru s-o urmărească pe Dei-Mikomi, căci îi dau numele meu ca să-i fie înger de pază.
Toki mai vru să spună ceva, dar cei trei plecară de lângă el, lăsând-o pe Dei-Mikomi cu el.